‘De dragul națiunii!’:Theresa May le cere parlamentarilor britanici să treacă acordul Brexit

Publicat:

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a îndemnat luni Camera Comunelor să aprobe Acordul Brexit, “de dragul naţiunii”, avertizând că eventuala respingere a tratatului riscă să genereze “paralizie” politică, informează Sky News şi BBC, potrivit mediafax.

“Nu am organizat niciodată vreun referendum al cărui rezultat să nu îl onorăm. Acum sunt oameni în Parlament care ar vrea să amâne ori chiar să blocheze Brexit”, a declarat Theresa May.


Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

Camera Comunelor se va pronunţa marţi pe tema Acordului Brexit, existând şanse mari să fie respins.

Theresa May i-a îndemnat pe deputaţi să aprobe Acordul Brexit “de dragul naţiunii”, avertizând că eventuala respingere riscă să genereze “paralizie în Parlament” şi “consecinţe politice catastrofale”.

“Eu înţeleg deplin că noile garanţii juridice şi politice oferite de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, nu merg atât de departe pe cât ar vrea unii deputaţi. Dar sunt convinsă că deputaţii au acum cele mai clare asigurări că acesta este cel mai bun acord posibil şi că merită aprobat”, a subliniat Theresa May.

Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în “serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică. Theresa May a amânat deja votul parlamentar pe tema Acordului Brexit, de teama unui eşec.

Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obţină aprobarea acordului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.