X

De frică să nu fie deportaţi în Rwanda, migranţii din UK fug în Irlanda

De frică să nu fie deportaţi în Rwanda, migranţii din UK fug în Irlanda

Ameninţarea deportării în Rwanda îi face pe migranţi să se îndrepte spre Irlanda în loc să rămână în Regatul Unit, a declarat vicepremierul irlandez Micheal Martin vineri pentru un ziar britanic, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Programul premierului britanic Rishi Sunak de a-i trimite pe solicitanţii de azil în Rwanda dacă ajung ilegal în Regatul Unit a fost aprobat de parlament în cursul săptămânii şi guvernul vrea ca primele zboruri să aibă loc în 10-12 săptămâni.

Citeşte şi: Un copil s-a împuşcat MORTAL cu arma tatălui său – Stiripesurse.md

Vicepremierul Micheal Martin a declarat pentru The Daily Telegraph că politica în cauză afectează deja Irlanda pentru că oamenii se tem să rămână în Regatul Unit.

El a spus că solicitanţii de azil încearcă “să obţină refugiu aici şi în Uniunea Europeană, spre deosebire de posibilitatea de a fi deportaţi în Rwanda”.

De frică să nu fie deportaţi în Rwanda, migranţii din UK fug în Irlanda

Frontiera dinte Irlanda de Nord, care este parte a Regatului Unit, şi Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, este singura frontieră terestră dintre Londra şi Bruxelles după ce Marea Britanie a părăsit blocul comunitar.

Acea frontieră este efectiv deschisă, fără controale asupra imigranţilor, o condiţiile cheie în acordul de Brexit menită să evite crearea unei situaţii volatile având în vedere istoria insulei.

Anterior în cursul acestei săptămâni, ministrul justiţiei Helen McEntee a declarat în cadrul unei audieri la o comisie parlamentară că peste 80% dintre persoanele care solicită azil în Irlanda vin din Regatul Unit pe la frontiera terestră cu Irlanda de Nord. 

Tags: irlandairlanda de nordmarea britanieMicheal MartinmigrantiRishi SunakRwanda
Externe