StiripesurseȘtirile zileiDe la școală la spital. Un elev din Ungheni a fost...

De la școală la spital. Un elev din Ungheni a fost preluat de ambulanță după ce s-ar fi intoxicat cu o substanță necunoscută

Publicat:

Un elev de clasa a IX-a a ajuns la urgență după ce i s-a făcut rău în timpul orelor, fiind suspectat că ar fi consumat o substanță de origine necunoscută.

Citește și: Cinci indieni – reținuți la frontieră. Încercau să ajungă ilegal în România

Potrivit Expresul.md, incidentul a avut loc într-o instituție de învățământ din municipiul Ungheni. Minorul ar fi consumat o pastilă în timpul pauzei. Ulterior, în timpul lecțiilor, elevul a început să se simtă rău, a prezentat stări de vomă, iar cadrul didactic a solicitat intervenția ambulanței. Copilul a fost transportat de urgență la spital, unde i s-a acordat primul ajutor medical.

În urma intervenției, minorului i-au fost prelevate probe biologice, care au fost transmise la laboratorul specializat din Chișinău. Acestea urmează să stabilească dacă este vorba despre o substanță narcotică sau despre un medicament care a provocat reacțiile respective.

Citeşte şi:  GREŞIT din nou: 50 de ani de predicții ECO-apocaliptice eșuate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul nu vede temei pentru scumpirea luminii

Premierul Alexandru Munteanu afirmă că nu există motive pentru majorarea tarifelor la energia electrică, în contextul solicitărilor depuse de operatorii din sector, scrie Știri.md.Citește...

Jurnalistul Gordon – printre țintele asasinilor deconspirați de oamenii legii

Jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon ar fi una dintre țintele asasinatelor pregătite de o grupare condusă de un bărbat din Moldova, care ar avea legături...

Chiriașul care și-a ucis gazda a fost condamnat

Bărbatul în vârstă de 38 de ani, care și-a ucis gazda la Vadul lui Vodă a fost condamnat la nouă ani de pușcărie. El...

Șeful Legislativului a discutat cu un grup de parlamentari britanici

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat astăzi cu un grup de parlamentari britanici, prezidat de președinta grupului de prietenie Moldova-Regatul Unit, Johanna Baxter.Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.