De la tribuna ONU, Serghei Lavrov afirmă că lumea se îndreaptă spre multipolaritate

Publicat:

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat vineri că mai multe ţări occidentale recurg la metode coercitive pentru ”a încetini” ordinea multipolară emergentă ireversibilă şi că demersul lor este ”ilegal”, relatează sâmbătă agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Exprimându-se de la tribuna Adunării Generale a ONU, şeful diplomaţiei ruse a precizat că ”relaţiile internaţionale trec printr-o perioadă istorică destul de complicată şi controversată”, în timp ce lumea se îndreaptă spre multipolaritate, şi că există ”o confruntare între două tendinţe opuse.


Citește și : Igor Dodon a avut o întâlnire de lucru cu Vladimir Putin şi va efectua o vizită oficială la Moscova

”Asistăm la o întărire a principiilor policentrice ale ordinii mondiale. Pe de altă parte, constatăm dorinţa mai multor ţări occidentale de a-şi menţine autoproclamatul lor statut de ‘lideri mondiali’ şi de a încetini procesul ireversibil obiectiv de instaurare a multipolarităţii”, a explicat ministrul rus.

În opinia ministrului rus, puterile occidentale ”nu ezită să folosească orice metodă, inclusiv şantajul politic, presiunea economică şi forţa brută”, pentru a-şi atinge scopul. El nu a precizat însă ce acţiuni sunt folosite de ţările respective.

”Aceste acte ilegale devalorizează dreptul internaţional, pe care se bazează ordinea mondială postbelică”, a afirmat Lavrov.

Potrivit ministrului rus, ”au fost lansate atacuri” împotriva principiilor de bază ale reglementării situaţiei din Orientul Mijlociu, a acordului internaţional privind programul nuclear iranian (JCPOA), a angajamentelor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a acordului multilateral privind climatul şi împotriva multor altora.

”Colegii noştri occidentali încearcă în mod constant să substituie un oarecare tip de ‘ordine bazată pe reguli’ supremaţiei dreptului în problemele mondiale. Aceste reguli sunt inventate în funcţie de oportunitatea politică şi reprezintă o ilustrare a standardelor duble”, a declarat Lavrov.

Citește și : Şapte palestinieni, inclusiv doi minori, ucişi de tiruri israeliene în Fâşia Gaza (ministru palestinian)

”Pretexte false” sunt folosite pentru a justifica intervenţii şi a declanşa războaie, ”cum a fost cazul în Iugoslavia în 1999, în Irak în 2003 şi în Libia în 2011”, a afirmat ministrul, adăugând că ”aceleaşi metode sunt folosite în prezent în Siria”.

Lavrov a mai spus că loviturile cu rachete asupra Siriei ”au fost lansate sub un pretext total inventat (folosirea de arme chimice) pe 14 aprilie 2018”, avertizând în legătură cu dezintegrarea ţării răvăşite de război şi apariţia ”unui califat terorist”, referire la Statul Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.