X

De Ziua Femeii, Maia Sandu pleacă la Paris să semneze acorduri importante

De Ziua Femeii, Maia Sandu pleacă la Paris să semneze acorduri importante

Republica Moldova şi Franţa vor semna acorduri de cooperare în domeniul apărării şi economiei în timpul unei vizite pe care o va efectua joi, la Paris, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a informat preşedinţia franceză într-un comunicat citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Comunicatul nu oferă şi alte detalii, dar – potrivit agenţiei de presă britanice – puterile occidentale caută să-şi intensifice sprijinul pentru Republica Moldova pe fondul temerilor că Rusia îşi intensifică eforturile de a destabiliza fostul stat sovietic care se învecinează cu Ucraina.

De Ziua Femeii, Maia Sandu pleacă la Paris să semneze acorduri importante

În paralel cu vizita Maiei Sandu, statele occidentale vor organiza o conferinţă audio găzduită de Franţa pentru a discuta creşterea sprijinului pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova.

Citeşte şi: Fostul preşedinte al României trage un semnal de alarmă: ‘Putin ocupă Transnistria într-o noapte, dar nu o poate ține nici măcar trei zile’ – Stiripesurse.md

Republica Moldova are un buget pentru apărare minuscul şi relaţii tensionate de multă vreme cu Moscova, aminteşte Reuters. Rusia menţine trupe în Transnistria, regiune separatistă prorusă din cadrul Republicii Moldova care şi-a menţinut autonomia timp de trei decenii cu sprijinul Moscovei, mai scrie Reuters.

Preşedinţia franceză a anunţat că, la întâlnirea de joi cu Maia Sandu, Macron “va reitera sprijinul Franţei pentru independenţa, suveranitatea şi securitatea Republicii Moldova, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.

De Ziua Femeii, Maia Sandu pleacă la Paris

La rândul său, Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova a informat că Maia Sandu se va afla la Paris în zilele de 7 şi 8 martie.

Potrivit comunicatului citat, agenda vizitei de lucru a Maiei Sandu include o întrevedere cu preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee, şi semnarea unor acorduri de cooperare.

De asemenea, Maia Sandu mai are stabilite discuţii cu alţi oficiali francezi şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, şi cu comunitatea de cetăţeni ai Republicii Moldova stabilită în Franţa.

 

Tags: frantaMacronMaia SanduPalatul Elyseeparis
Politică