Death Valley din California, afectată de ploi excepţionale

Publicat:

Ploi intense şi foarte rare care au căzut vineri în celebra şi deşertica regiune Vale a Morţii (Death Valley) din California au provocat inundaţii de proporţii şi au condus la izolarea a aproximativ 1.000 de persoane, a anunţat parcul naţional care administrează zona, informează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

“Aproximativ 500 de vizitatori şi 500 de angajaţi nu pot părăsi parcul naţional” american din cauza “ploilor fără precedent” care au provocat “inundaţii semnificative” şi închiderea tuturor drumurilor care deservesc parcul naţional, situat în estul Californiei.


Citește și : SUA ‘nu vor permite’ Chinei să izoleze Taiwanul

“Toate drumurile care deservesc parcul sunt în prezent închise şi vor rămâne închise până când oficialii parcului vor stabili amploarea pagubelor”, a adăugat parcul în comunicat.

Inundaţiile au rupt secţiuni de pavaj de pe drumuri şi au inundat birouri şi hoteluri, a precizat parcul.

În unele zone au căzut 37 de milimetri de ploaie, în condiţiile în care cantităţile medii totale anuale în regiune sunt “sub 50” de milimetri.

Cantităţile medii ale precipitaţiilor căzute vineri sunt aproape egale cu recordul înregistrat în acest parc.

Parcul Naţional Death Valley “este cunoscut drept cel mai fierbinte loc din lume şi cel mai arid din America de Nord”, potrivit site-ului oficial al parcului naţional.

Peste un milion şi jumătate de turişti vizitează zona în fiecare an.

Citește și : SUA ‘nu vor permite’ Chinei să izoleze Taiwanul

Cu o atmosferă care conţine mai multă umiditate, încălzirea globală modifică tiparul precipitaţiilor. Potrivit experţilor ONU în climă (grupul interguvernamental GIEC), chiar dacă lumea ar limita încălzirea la +1,5 grade Celsius comparativ cu valorile din perioada preindustrială, unele regiuni vor fi afectate de o creştere a frecvenţei, intensităţii şi/sau cantităţii de precipitaţii abundente.

Riscul acestor episoade de precipitaţii abundente se măreşte odată cu creşterea temperaturii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dodon nu se avântă în alegeri. Îl propune pe Stoianoglo

Dodon nu pretinde la Președinție. Îl propune pe Stoianoglo în calitate de candidat Liderul socialiștilor, Igor Dodon, nu va participa în calitate de candidat...

Mii de șoferi au fost sancționați în weekend

Mii de șoferi au fost sancționați în weekend În zilele de odihnă, inspectorii de patrulare au fixat și documentat peste 3 300 de încălcări din...

VIDEO// Un terorist căutat de Interpol a fost reținut în Moldova

Un terorist căutat de Interpol a fost reținut în Moldova Un cetățean georgian, căutat de Interpol pentru „terorism”, a fost reținut de la intrarea în...

Recean cere mai multe corturi anticaniculă

Recean cere mai multe corturi anticaniculă Prim-ministrul Dorin Recean a solicitat să fie instalate corturi anticaniculă. Despre aceasta a comunicat premierul la începutul ședinței de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.