Decăderea Irlandei în antisemitism

Irlanda se pregătește pentru Bloomsday, celebrarea anuală a romanului „Ulysses” al lui James Joyce și a zilei – 16 iunie 1904 – pe care eroul romanului, Leopold Bloom, și-o petrece perindând prin Dublin, potrivit stiripesurse.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Publicat în 1922, Ulysses e celebrat pentru stilul său revoluționar de depănare nefiltrată a gândurilor și pentru portretizarea alienării moderne. Ani la rând am considerat că Joyce a făcut o alegere bizar de prozaică cu Bloom: un locuitor al Dublinului din pătura inferioară a clasei mijlocii, plafonat în carieră și împotmolit într-un mariaj nefericit.

Dar Joyce alesese de fapt perfect. Bloom era un evreu irlandez. Pe măsură ce el străbate orașul, nu are de îndurat doar durerea privată a infidelității soției sale, ci și antisemitismul senin și usturător al concetățenilor lui.

Copilărind în Irlanda finalului de secol 20, eu unul n-am asistat la asemenea prejudecăți, și presupuneam că Joyce exagerase trecutul în urmărirea efectului artistic. Însă există evenimente recente care demonstrează cât de profund își înțelegea Joyce țara – și cât de prescient a putut fi în privința viitorului ei. Masacrul comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 a ridicat vălul. Irlanda s-a preschimbat, aproape peste noapte, din țara cândva faimoasă pentru că-ți dă binețe de o mie de ori într-un cămin neprimitor pentru evrei.

M-am aflat în Irlanda în zilele de după masacrul din 2023. Răspunsul țării la cel mai mare masacru contra evreilor de după Holocaust m-a șocat atât de mult încât m-a împins la fapte. Am zburat în Israel, am intervievat zeci de supraviețuitori în calitate de jurnalist, și am scris „7 OCTOMBRIE”, o piesă de teatru bazată exclusiv pe mărturiile lor. Între timp ostilitatea din Irlanda nu s-a mulțumit doar să persiste – s-a intensificat.

În episodul Ciclopilor din Ulysses, Bloom intră în crâșma lui Barney Kiernan, unde un individ îl ia la rost pe „afurisitul jidov” și-l informează că ar trebui să fie scuipat de toți. La mai mult de un veac după aceea, și după 7 octombrie, două femei s-au luat după un musafir israelian, intrând după el într-o crâșmă. L-au informat că „sioniștii nu sunt bineveniți în Irlanda”, iar de data aceasta una dintre femei a și trecut de la vorbe la fapte, scuipându-l pe evreul aflat printre ei.

Bloom își petrece mult timp în roman ajutând discret personaje vulnerabile din Dublin – ajută o văduvă să-și primească asigurarea cuvenită, împiedică escrocarea bețivului Stephen Dedalus -, dar tot e înjurat pentru că este evreu. Anul trecut am intervievat un tânăr israelian care-i plătise autobuzul unui bețiv din Dublin, fiindcă el nu putea. Băiatul a plătit. Și răsplata lui a fost să fie numit „evreu care a comis genocid” chiar de către bărbatul căruia tocmai îi plătise biletul.

Acest dispreț străbate deopotrivă și elita politică și culturală. Irlanda a recunoscut formal în 2024 „Statul Palestinei”. Acum se dezbate Legea Interzicerii Mărfurilor Importate – cunoscută și sub denumirea care-i încântă pe unii și-i rușinează pe alții „PIGs Act” [„Legea Porcilor”] – care urmărește să interzică importul din „Teritoriul Palestinian Ocupat”.

Locuitorii Dublinului din vremea lui Joyce credeau că Regatul Unit era „în mâna evreilor”, care i-ar fi controlat finanțele și presa. Iar astăzi unii consilieri municipali din Dublin sunt înfuriați că tentativa lor de a lăsa un parc public fără numele Herzog – după președintele israelian Chaim Herzog (1983-1993), născut la Belfast – a fost dejucată de „forțele spionajului israelian” și de „lobby-ul sionist”.

Încercarea de a-mi aduce pe scenă piesa de teatru a fost un exercițiu întins pe un an de descoperire a cât de neprimitoare devenise țara pentru evrei. Majoritatea teatrelor sunt dispuse să-și închirieze scena către privați în serile fără spectacole, însă teatrul național al Irlandei, Abbey Theatre, a invocat mai întâi probleme logistice, pentru ca ulterior să-mi spună că piesa „nu se potrivește cu gama obiectivelor noastre de programare”. Cu numai câteva săptămâni mai devreme Abbey găzduise un poet palestinian care calificase Israelul drept „făptaș de genocid” și instigase să fie făcut un „stat-paria”.

Mansion House au refuzat să ne închirieze scena, întrucât apreciază că vocile supraviețuitorilor masacrului „nu sunt adecvate pentru un eveniment de o astfel de natură”. Același teatru a găzduit odinioară Sinn Féin, aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze [organizație teroristă catolică – n.trad.], în vremea în care aceasta se ocupa cu omoruri și atentate cu bombe. Și alte teatre au refuzat să ne închirieze.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Pe de altă parte, clasa politică irlandeză a ajuns de-a dreptul incandescentă la perspectiva ca echipa națională de fotbal a Irlandei să joace cu cea a Israelului la Dublin în octombrie. Pe fondul amenințărilor cu proteste și al temerilor privind violența, s-a cerut anularea meciului – chiar și cu prețul subminării poziției internaționale a echipei irlandeze. Într-atât de mare a fost furia dezlănțuită de posibilitatea ca echipa israeliană și susținătorii ei să vină la Dublin, încât meciul va fi acum mutat în altă țară și se va juca fără spectatori.

Irlanda n-a progresat de când Joyce a scris Ulysses. A regresat. În Irlanda catolică profund conservatoare din urmă cu 100 de ani Leopold Bloom era insultat și amenințat, însă evreii erau măcar încă liberi să hoinărească pe străzile Dublinului. În Irlanda anului 2026 ar fi însă înțelept din partea lui să nici nu încerce.