Decizia SUA de a întări ajutorul acordat Ucrainei în domeniul apărării încurajează Rusia să folosească forţa în estul Ucrainei

Publicat:

Decizia Statelor Unite ale Americii de a livra arme Ucrainei este periculoasă pentru că va încuraja Kievul să folosească forţa în conflictul din estul Ucrainei, au declarat sâmbătă oficiali ruşi, potrivit Reuters.

Statele Unite au anunţat vineri că vor întări ajutorul acordat Ucrainei în domeniul apărării, astfel încât Kievul să poată asigura “suveranitatea” teritoriului său, pe fondul tensiunilor americano-ruse legate de conflictul ucrainean, a relatat AFP.


Anunţul a fost făcut la 24 de ore după ce Uniunea Europeană a prelungit, la rândul său, pentru şase luni severele sancţiuni economice împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în conflictul care devastează estul Ucrainei de peste trei ani şi jumătate, potrivit agerpres .

“Statele Unite au decis să furnizeze Ucrainei capacităţi defensive consolidate (…) pentru a ajuta Ucraina să îşi clădească apărarea pe termen lung, să îşi apere suveranitatea, integritatea teritorială şi să se protejeze împotriva oricărei agresiuni viitoare”, a indicat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert.

Citește și : Coreea de Nord consideră noua strategie de securitate americană „un produs tipic al aroganţei de tip yankeu”

Livrarea oricăror arme îi încurajează pe cei care susţin conflictul din Ucraina să recurgă la ‘scenariul de forţă’, a declarat sâmbătă viceministrul rus de externe Grigorii Karasin, citat de agenţia RIA, reacţionând la anunţul Departamentului de Stat.

La rândul său, Franţ Klinţevici, membru al comisiei pentru securitate a camerei legislative superioare de la Moscova, citat de Interfax, a afirmat că Ucraina va considera livrările de arme drept un sprijin în favoarea acţiunilor sale.

‘Americanii, de fapt, împing în mod direct forţele ucrainene spre război’, a susţinut Klinţevici.

Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, citat de agenţia TASS, decizia SUA subminează încă o dată acordul de la Minsk din 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.