
Uniunea Europeană va sprijini în continuare dezvoltarea democratică, reformele și creșterea economică a Republicii Moldova, precum și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, în special pe calea sa către Uniunea Europeană, se arată în Declarația comună a Înaltului Reprezentant Josep Borrell și a Comisiei Europene privind alegerile prezidențiale și referendumul constituțional.
Potrivit Declarației, Josep Borell și Comisia Europeană „salută rezultatele referendumului constituțional, în care poporul Republicii Moldova și-a exprimat dorința de a-și ancora viitorul în UE”.
Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu
„Potrivit constatărilor și concluziilor preliminare ale Misiunii internaționale de observare a alegerilor a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO), ambele procese de vot au fost bine gestionate. Concurenții și-au desfășurat campania liber într-un mediu caracterizat de preocupări privind interferența străină nelegitimă și eforturi active de dezinformare.
Potrivit raportului publicat de BIDDO al OSCE, organele de drept, numeroși actori internaționali și societatea civilă au afirmat că Republica Moldova este ținta unui „război hibrid” în curs de desfășurare, dirijat din străinătate, care include diverse forme de interferență manipulatoare pentru destabilizarea țării, finanțarea ilicită a actorilor politici, campanii de dezinformare și atacuri cibernetice.
Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia
Rusia și reprezentanții săi au încercat să submineze activ procesul democratic și electoral din Republica Moldova. Cu toate acestea, exprimăm felicitări autorităților moldovene pentru organizarea cu succes a alegerilor și a referendumului constituțional.”, se mai arată în Declarația comună.
Menționăm că după finalizarea numărării voturilor, pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE s-au pronunțat peste 50 la sută dintre alegători.
This post was last modified on 21/10/2024 22:16 22:16