Declarația comună de la summitul NATO: Condamnăm actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei

Publicat:

Participanții la summitul NATO organizat luni la București au condamnat actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei și au anunțat că acordă o mare atenție amenințărilor venite din est. De asemenea, șefii de stat au vorbit despre China și terorismul mondial, informează mediafax.

La summitul NATO desfășurat luni, în sistem on-line, au participat preşedinţii României și Poloniei, în calitate de gazde, și cei ai Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Republicii Slovace şi Ungariei. De asemenea, în timpul intâlnirii au avut intervenții preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.


Citește și : Vaccinul Pfizer/BioNTech NU are încă nevoie de modificări pentru a face faţă mutaţiilor suferite de coronavirus

Participanții au discutat despre Rusia și Marea Neagră.

„NATO se confruntă cu ameninţări şi provocări distincte din toate direcţiile strategice. Acţiunile agresive ale Rusiei şi creşterea prezenţei sale militare în vecinătatea imediată a NATO, inclusiv recenta escaladare din Marea Neagră, la graniţele Ucrainei şi în Crimeea anexată ilegal, precum şi activităţile agresive hibride derulate de aceasta, continuă să ameninţe securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională bazată pe reguli”, scrie în documentul semnat la finalul întâlnirii.

Totodată, liderii politici au condamnat actele de sabotaj ale Rusiei de pe teritoriul NATO.

„Condamnăm actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei, aşa cum au demonstrat exploziile din 2014 de la depozitul de muniţie de la Vrbětice, din Republica Cehă, care constituie o violare gravă a dreptului internaţional. În plus, ne exprimăm îngrijorarea faţă de informațiile privind un tipar comportamental similar pe teritoriul Bulgariei, așa cum arată anunţul referitor la investigaţia în curs de la Sofia. Suntem pe deplin solidari cu aliaţii noştri, Republica Cehă şi Republica Bulgaria”, au spus președinții participanți la summitul organizat de România și Polonia.

De asemenea, participanții au analizat ascensiunea globală a Chinei și implicaţiile pentru securitatea euro-atlantică, dar și problema terorismului.

Citește și : TOATE şcolile din Grecia au fost redeschise

„Terorismul rămâne o ameninţare pentru noi toţi. Războiul hibrid, dezinformarea şi minciuna au ca scop semănarea neîncrederii în societăţile noastre, cu obiectivul final de a șubrezi fundamentul democraţiilor noastre şi de a ne submina unitatea. Instabilitatea de dincolo de frontierele noastre contribuie, de asemenea, la migraţia ilegală. Rămânem vigilenţi, în cadrul Alianţei, astfel încât să ne asigurăm ca Afganistanul să nu redevină un adăpost pentru terorişti”, mai scrie în declarația comună semnată de șefii de stat.

La final participanții au anunțat că toate problemele vor fi discutate în luna iunie, la următorul summit NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.