Declarația făcută de Maduro din închisoare. SUA și-au sfătuit cetățenii să părăsească imediat Venezuela

„Suntem bine. Suntem luptători”, a declarat Nicolás Maduro din închisoarea sa din Statele Unite, potrivit fiului său, într-un videoclip publicat sâmbătă de partidul aflat la putere din Venezuela.

„Nu fiţi trişti”, le-a cerut şi avocaţilor săi să transmită, a adăugat Nicolas Maduro Guerra, filmat în timpul unei reuniuni a PSUV la Caracas, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Acuzati in special de trafic de droguri, Nicolás Maduro si prima doamna Cilia Flores, care s-au declarat nevinovati la prezentarea lor in fata justitiei americane luni, sunt incarcerati in Statele Unite in asteptarea unei viitoare audieri pe 17 martie.

Televiziunea publică a difuzat o vizită a preşedintei interimare Delcy Rodriguez la un târg agricol din Petare, un cartier emblematic din Caracas, unde a avut loc şi o mică manifestaţie în favoarea lui Maduro. „Nu ne vom odihni niciun minut până când nu îl vom recupera pe preşedinte”, a declarat Rodríguez. „Îl vom salva, bineînţeles că da”.

La rândul său, Donald Trump a afirmat că a „anulat” un nou atac american asupra Venezuelei datorită „cooperării” Caracasului, iar Washingtonul intenţionează să „dicteze” toate deciziile sale. Ea a replicat că ţara sa nu este „subordonată şi nici supusă” Washingtonului.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Sâmbătă, Departamentul de Stat american a îndemnat toţi cetăţenii săi să nu călătorească în Venezuela, iar pe cei care se află acolo să „părăsească ţara imediat”, din cauza unei situaţii de securitate considerate „instabile”. Acesta a menţionat prezenţa „grupurilor de miliţii armate, cunoscute sub numele de colectivos, care instalează baraje rutiere şi percheziţionează vehiculele în căutarea dovezilor de cetăţenie americană sau de sprijin pentru Statele Unite”.

 

This post was last modified on 11/01/2026 12:28 12:28

Tags: Maduro
Externe