Declaraţii şi reacţii în rândul mulţimii adunate la Londra cu prilejul încoronării regelui Charles al III-lea

Publicat:

Oameni din toate colţurile Marii Britanii, dar şi din alte ţări s-au reunit sâmbătă în centrul Londrei cu prilejul încoronării regelui Charles al III-lea. Prezentăm în continuare o selecţie de declaraţii din rândul mulţimii, aşa cum au fost consemnate de Reuters, potrivit agerpres.

”Încoronarea este un moment istoric cu adevărat semnificativ şi e incredibil că mă aflu aici, mă simt cu adevărat norocoasă. Ultimul eveniment similar a avut loc în urmă cu 70 de ani, iar următorul cred că va fi abia peste vreo 10 sau 20 de ani, aşa că e o ocazie într-adevăr rară. Sunt foarte norocoasă că am găsit oameni foarte prietenoşi care m-au primit în mijlocul lor şi am o privelişte grozavă de aici”, a spus Maite Visinand, de 27 de ani, din Elveţia.


Citește și : Ucraina susţine că ruşii au folosit muniţie cu fosfor la Bahmut – VIDEO

”Este un moment istoric destul de spectaculos. Nu l-aş fi ratat pentru nimic în lume. Nicăieri în lume nu întâlneşti atât fast şi etichetă ca la noi”, a spus Michelle Fawcett, o avocată de 52 de ani, care i-a văzut pe regele Charles şi pe Camilla trecând în trăsura Diamond Jubilee.

”Sunt entuziasmată că pot asista la încoronare. Cânt eram mică, am văzut-o pe regina Elisabeta la televizor în Hartford, Connecticut, la casa unor prieteni, pentru că noi nu aveam televizor. Sunt entuziasmată să pot fi prezentă la încoronare şi să simt toată energia în direct”, a spus Peggy Jane Lavery, o profesoară pensionară în vârstă de 79 de ani din Statele Unite.

”E grozav să poţi arunca o privire, chiar dacă e un eveniment foarte, foarte aglomerat, foarte ud, o zi de primăvară britanică obişnuită”, a spus Mark Strasshine, de 36 de ani, din Londra. După ce l-a zărit pe Charles, Strasshine a spus: ”Îţi oferă puţină încredere, te face să auzi puţin inima naţiunii şi te emoţionează puţin. Pare pregătit pentru această zi, evident e o zi importantă pentru el.”

”Ei (regele şi regina) păreau foarte mândri. E interesant”, a spus Abbie Dew, de 9 ani, din Crystal Palace, Londra.

”Charles trebuie să confirme multe aşteptări, dar s-a descurcat bine până acum. Familia regală face parte din patrimoniul nostru, un lucru pe care ţara asta îl face bine”, a spus Ben Nash, 34 de ani, manager din Cornwall.

”Când vezi toată lumea asta îmbrăcată frumos şi participând, e pur şi simplu fantastic. Te simţi mândru. E incredibil să poţi participa la aşa ceva”, a spus Andy Mitchell, de 63 de ani, un profesor din Farnham, Surrey. ”Marea mea grijă e că tinerii îşi pierd interesul şi nu va mai fi la fel în viitor”.

”Am venit la funeraliile reginei Elisabeta şi a fost impresionant şi ne-am gândit să venim din nou. Îmi place să mă îmbrac frumos, iubesc monarhia, e o atmosferă fantastică. E atât de distractiv. E minunat”, a spus Louise Fellows, de 50 de ani, din Worcestershire.

”Cred că în ciuda părerilor unora, trebuia să fim prezenţi şi să fim martori la un eveniment important din istoria Regatului Unit pentru că e plin de semnificaţii şi e o tradiţie cu o vechime de 1.000 de ani”, a spus Emily Jewell, de 18 ani.

”E o nouă eră. Sunt ecologistă şi sunt foarte interesată să văd cum va încuraja regele temele ecologiste”, a spus Joy Davenport, de 62 de ani, din Devon.

Citește și : Ucraina anunţă că a doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal cu ajutorul sistemului american Patriot

”Nu-l iubim, nu-l urâm, pur şi simplu nu simţim o mare afecţiune. Cred că dacă am fi avut de ales, am fi sărit peste o generaţie”, a spus Anna Reynolds, de 26 de ani, profesoară, din Twickenham, Londra.

”Cred că multe dintre temele-cheie ale lui Charles sunt destul de importante. Cred că încearcă să nu democratizeze monarhia, dar se străduieşte să echilibreze o astfel de tradiţie cu Marea Britanie modernă şi cu lumea modernă”, a spus Sam Mindenhall, de 27 de ani, angajat într-o cafenea din Bristol.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.