Republica Moldova se confruntă cu un deficit semnificativ de forță de muncă, estimat la aproximativ 300.000 de persoane necesare pentru a atinge nivelul minim de productivitate al Uniunii Europene, spune ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, citat de TVR Moldova.
Citește și: Peste 55 de mii de traversări la frontieră în ajun de Paște
În acest context, autoritățile iau în calcul atât mobilizarea resurselor interne, inclusiv a persoanelor neocupate, care reprezintă aproximativ 45% din populație, cât și posibilitatea atragerii muncitorilor din alte state.
Potrivit oficialului, circa 30% din angajații din republică activează în sectorul public, o pondere considerată ridicată în comparație cu sectorul privat.












