Deficitul global de semiconductori a afectat vânzările auto în China

Publicat:

Vânzările auto pe piaţa chineză au scăzut cu 9,4% în octombrie, a şasea lună de declin consecutiv, din cauza deficitului global de semiconductori şi a problemelor în alimentarea cu energie, care au afectat producţia în cea mai mare piaţă auto din lume, transmit Xinhua şi Reuters, potrivit agerpres

Septembrie şi octombrie, cunoscute ca “septembrie de aur şi octombrie de argint” de specialiştii auto chinezi, erau percepute ca perioadele de vârf ale sezonului pentru vânzări, clienţii revenind în mod tradiţional să facă achiziţii după perioada verii.


Citește și : Londra cheamă UE la ‘calm’ pe fondul ameninţării unui conflict comercial

Luna trecută, livrările au totalizat 2,33 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2020, a informat Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

Deficitul global de semiconductori se va atenua în trimestrul patru din 2021, astfel încât producţia auto a Chinei va creşte gradual, a apreciat Chen Shihua, oficial în cadrul CAAM.

Ca un semn promiţător pentru producătorii auto globali care au investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride au crescut cu 135% în octombrie, la 383.000 unităţi.

Luna trecută, Tesla Inc a vândut 54.391 vehicule fabricate în China, uşor mai puţin faţă de cele 56.006 maşini vândute în septembrie, în timp ce Volkswagen AG a vândut în octombrie 12.000 de vehicule electrice.

În octombrie, producătorii chinezi de automobile electrice şi hibride Nio Inc şi Xpeng Inc au vândut pe piaţa internă 3.667 şi, respectiv, 10.138 unităţi.

Citește și : OMS: Rata infectărilor scade peste tot în lume, doar în Europa creşte

Companiile auto şi-au extins capacităţile de producţie în China, unde autorităţile promovează automobilele electrice şi hibride pentru a reduce poluarea.

Autorităţile de la Beijing vor ca automobilele electrice şi hibride să reprezinte 20% din totalul vânzărilor auto până în 2025, faţă de aproximativ 5% acum.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a...

Asistență financiară din partea Canadei

Asistență financiară din partea Canadei Republica Moldova ar putea beneficia de un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, acordat de Guvernul Canadei. Citește...

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere A doua zi de caniculă în Moldova. Pe parcursul zilei se vor înregistra temperaturi mai...

Premierul francez şi-a anunţat demisia

Premierul francez şi-a anunţat demisia Premierul francez, Gabriel Attal, a anunţat duminică seara că îşi va prezenta demisia preşedintelui Emmanuel Macron luni dimineaţă, după alegerile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.