
Inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău au fost alertați de Întreprinderea Municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” despre defrișarea ilegală a arborilor din fâșia forestieră situată între străzile S. Timoșenko și N. Berzarin.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în urma verificărilor efectuate la fața locului, inspectorii au constatat că mai mulți arbori de diferite specii au fost tăiați ilegal, provocând un prejudiciu mediului în valoare de 36.540 de lei.
Citeşte şi: Creștinii ortodocși intră în Postul Paștelui – Stiripesurse.md
Pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile, autoritățile au înaintat un denunț către Procuratura municipiului Chișinău.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a subliniat importanța protejării spațiilor verzi și a lansat un apel către cetățeni pentru a sesiza autoritățile în cazul în care observă activități ilegale care afectează mediul.