X

Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate

Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate

La ședința din 9 noiembrie 2023 a Comisiei Unificate de Control desfășurată la Bender a fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate, relatează serviciul de presă al instituției, citat de Radio Chișinău.

Citeşte şi: Ilan Şor a revenit în Israel – Stiripesurse.md

Delegația Republicii Moldova a atras atenția participanților CUC asupra continuării blocajului în ceea ce privește buna funcționare a mecanismului de menținere a păcii pe râul Nistru și a cerut încetarea acestor abuzuri.

S-a menționat despre faptul că la 7 noiembrie un locuitor al satului Coșnița, în urma unor lucrări în grădina gospodăriei sale, a depistat un obiect explozibil și a anunțat imediat poliția din localitate. Ulterior, geniștii Armatei Naționale au examinat obiectul, care s-a dovedit a fi o bombă de circa 500 kg din timpul celui de-al doilea război mondial, și l-au transportat în condiții sigure spre poligonul de la Bulboaca pentru a fi distrus conform procedurilor.

Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate

De asemenea, s-a constatat, că și de această dată informația din raportul Comandamentului Militar Întrunit este incompletă, întrucât exponenții Tiraspolului și-au menținut practica distructivă de a împiedica deplasarea observatorilor militari pentru documentarea acțiunilor de consolidare a infrastructurii la posturile structurilor transnistrene.

Misiunea OSCE a expediat delegațiilor CUC o notă prin care confirmă că reprezentanții săi au observat la 26 octombrie 2023 între satele Gâsca și Fârlădeni doi așa-ziși „grăniceri” transnistreni care „patrulau” sectorul cu un autovehicul privat.

Astfel, problema posturilor ilegale rămâne actuală pe agenda delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

Tags: Comisia Unificată de ControlCoşniţaTiraspolzona de securitate
Categorii: PoliticăȘtirile zilei