X

Delegaţia ucraineană a plecat deja spre locul negocierilor cu Rusia

Delegaţia ucraineană, care urmează să negocieze cu Rusia o posibilă soluţionare a conflictului dintre cele două ţări, este deja pe drum spre punctul de întâlnire de la frontiera polono-belarusă, a declarat Mihail Podoliak, consilier al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, citat de EFE, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

“La negocieri cu Rusia. Suntem deja în elicopter”, a scris Podoliak pe Twitter, postând o fotografie care îl arată împreună cu responsabilul parlamentar David Arahamia, în uniformă militară, în ceea ce pare a fi cabina unui elicopter.

Citeşte şi: Putin avertiza încă de acum un an despre o luptă ‘TOŢI împotriva TUTUROR’ – Black News

Noile negocieri dintre Rusia şi Ucraina urmau să înceapă în jurul orei 12:00 GMT, după cum a anunţat anterior şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski.

Citeşte şi: Putin şi-a pregătit ascunzătoarea! BUNCĂRUL antiatomic în care se presupune că şi-a ascuns familia – Black News

Kievul intenţionează să discute despre crearea coridoarelor umanitare înainte de a trece la alte probleme, a indicat negociatorul ucrainean David Arahamia pe Facebook. 

Tags: David ArahamiakievMihail PodoliakmoscovarusiaucrainaVladimir MedinskiVolodimir Zelenski
Categorii: Război in Ucraina