Delegaţia ucraineană se află în drum către zona pădurii Bialowieza la a doua rundă de negocieri cu Rusia

Publicat:

Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri că o delegaţie se află în drum, în vederea unor noi negocieri cu Rusia – miercuri seara, în timp ce Rusia anunţă că această întâlnire urmează să aibă loc joi, relatează AFP, scrie news.ro

Delegaţia ucraineană este aşteptată joi dimineaţa în Belarus, la negocieri ruso-ucrainene cu privire la un armistiţiu, a anunţat miercuri negociatorul-şef rus Vladimir Medinski, în toiul invaziei ruse a Ucrainei.


Citește și: Doi jurnalişti danezi au fost răniţi în războiul din Ucraina

Preşedinţia ucraineană a confirmat ulterior că o delegaţie este în drum către locul acestei noi faze a negocierilor, a doua rundă de la începutul războiului.

”Delegaţia ucraineană se îndreaptă către locul negocierilor”, a anunţat serviciul de presă al preşedinţiei ucrainene.

”Ne aşteptăm ca ei să fie aici mâine (joi) dimineaţa”, a anunţat Vladimir Medinski într-un briefing difuzat la televiziunea rusă.

Aceste negocieri urmează să aibă loc în zona Bialowieza, o localitate poloneză situată în apropiere de frontiera cu Belarusul, al cărei nume este purtat de o pădure care se întinde de o parte şi de alta a frontierei polonzo-belaruse, şi care a fost aleasă ”împreună” de către cele două părţi, a anunţat negociatorul-şef rus.

Potrivit lui Medinski, acest loc convine delegaţiei ucrainene, pentru că aceasta ajunge acolo prin Polonia.

O primă rundă de negocieri ruso-ucrainene a avut loc la 28 februarie, însă s-a încheiat fără progrese reale.

Citește și : Serbia este supusă unor presiuni uriaşe legat de criza din Ucraina

Rusia continuă să ceară o ”demilitarizare totală” a Ucrainei, care constitue în opinia sa o ameninţare ca aliată a Occidentului.

Kievul exclude orice capitulare.

Forţe ruse îşi continuau miercuri ofensiva în mai multe oraşe, în Ucraina, ka Harkov (est), unde au trimis trupe aeroporttate şi unde au efectuat bombardamente, în a şaptea zi a invaziei ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peskov: Moscova este pregătită să poarte negocieri cu Ucraina chiar dacă Zelenski este la putere

Peskov: Moscova este pregătită să poarte negocieri cu Ucraina chiar dacă Zelenski este la putere Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis joi,...

Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în Ucraina, Polonia și țările baltice

Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în Ucraina, Polonia și țările baltice Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat...

Un grup neonazist rus revendică asasinarea fostei deputate ucrainene Irina Farion

Un grup neonazist rus revendică asasinarea fostei deputate ucrainene Irina Farion Un manifest publicat pe un canal Telegram asociat unui grup neonazist rus şi semnat...

Armata română a găsit resturi de dronă într-o localitate din Delta Dunării

Armata română a găsit resturi de dronă într-o localitate din Delta Dunării Ministerul Apărării Naționale a confirmat joi că a găsit resturi provenind de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.