Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei vor negocia în oraşul belarus Gomel

Publicat:

Rusia a anunţat duminica aceasta că delegaţia sa se îndreaptă către Gomel, oraş belarus situat în apropierea frontierei ucrainene, pentru a negocia o posibilă încetare a ostilităţilor cu Ucraina, care ar fi acceptat reuniunea, transmite EFE, potrivit agerpres

Potrivit şefului delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, membrii delegaţiei ruse se deplasează de la Minsk la Gomel, şi acelaşi lucru îl face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev.


“Întreaga noastră delegaţie pleacă acum către regiunea Gomel”, a declarat negociatorul rus, citat de TASS. “În aceste momente, se stabileşte ruta pentru a alege locul din regiunea Gomel unde să fie garantată cea mai mare securitate pentru partea ucraineană”, a declarat Medinski.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Potrivit agenţiei oficiale belaruse Belta, este prevăzut ca negocierile să se desfăşoare “în regiunea Gomel, la frontiera belaruso-ucraineană”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedinţii Belarusului şi Ucrainei, Aleksandr Lukaşenko şi Volodimir Zelenski, au discutat telefonic şi că, după aceea, Lukaşenko i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu retragă delegaţia rusă care aştepta la Minsk.

“Lukaşenko l-a sunat pe Putin şi i-a cerut să nu-şi retragă delegaţia, dat fiind că a primit semnale dinspre partea ucraineană care şi-a exprimat disponibilitatea de a face deplasarea către regiunea Gomel pentru negocieri”, a declarat Peskov.

 

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.