Demarcarea unilaterală a frontierei de către Kosovo este imposibilă, afirmă ministrul sârb de externe

Publicat:

Declaraţia de independenţă a Kosovo a fost unilaterală, dar Kosovo nu poate lua o decizie în privinţa demarcării frontierei în acelaşi mod, deoarece aşa ceva este imposibil, a declarat viceprim-ministrul şi ministru sârb de externe Ivica Dacic, citat luni de Tanjug, scrie agerpres.

“Nu vor fi paşi în această direcţie până când nu se va ajunge la un acord”, a insistat Dacic într-o conferinţă de presă la Belgrad, comentând informaţiile că Pristina pregăteşte demarcarea frontierei cu Serbia.


Citește și : Cecenia: Serie de atacuri împotriva poliţiei, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic

Dacic a reiterat că nu există nicio îndoială cu privire la dorinţa Belgradului de a face compromisuri şi că revine celeilalte părţi să spună dacă şi ea doreşte un compromis.

“Dialogul va continua în septembrie, după cum a spus preşedintele Aleksandar Vucic. Nu ştiu dacă vor exista şi alte întâlniri în afara acestui dialog la diverse forumuri internaţionale. În prezent, nu există nicio propunere care să fi fost convenită – discuţiile despre aceasta sunt încă în desfăşurare”, a notat el.

Întâlnirile de la Paris ale preşedintelui sârb Aleksandar Vucic cu omologii săi francez şi american, Emmanuel Macron şi Donald Trump, în noiembrie ar putea fi un pas înainte în găsirea unui compromis asupra Kosovo, scrie luni cotidianul belgrădean de seară Vecernje Novosti, citat de Tanjug.

Cei trei preşedinţi vor participa la o paradă militară pe 11 noiembrie marcând centenarul victoriei în Primul Război Mondial.

Citește și : Talibanii au eliberat 144 dintre pasagerii răpiţi în cursul dimineţii în nordul Afganistanului

Aceasta va fi o ocazie pentru Vucic de a face schimb de opinii cu privire la Kosovo cu unii dintre liderii mondiali şi de a încerca să îşi asigure sprijinul pentru o soluţie de compromis asupra Kosovo, potrivit ziarului citat.

Întâlnirile de la Paris ar putea fi punctul culminant al ofensivei diplomatice a lui Vucic cu privire la Kosovo, deoarece ele vor avea loc doar la câteva zile după discuţiile în legătură cu problema Kosovo-Metohija cu preşedintele rus Vladimir Putin, care va veni la Belgrad pentru o paradă militară de comemorare a sfârşitului Marelui Război, adaugă Vecernje Novosti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.