X

Demisia premierului Hariri este o ‘pierdere de timp’ (Hezbollah)

Gruparea Hezbollah a anunțat joi că demisia premierului Saad al-Hariri din funcție este, din punctul de vedere al organizației, o „pierdere de timp”, în condițiile în care această perioadă de interimat ar putea fi folosită pentru implementarea unor reforme, informează Reuters, potrivit mediafax.

În cadrul unui discurs televizat, mai mulți parlamentari ai organizației au susținut că ar trebui organizate consultări parlamentare care să permită ca situația din Liban să revină la „cursul său normal” și să permită formarea unui nou Guvern.

Citește și: CJUE condamnă Ungaria, Polonia şi Cehia pentru refuzul cotelor de migranţi

„Am cerut Băncii Centrale să ia toate măsurile care ar urma să ne permită să evităm să ajungem într-o situație în care economia să ne scape de sub control, mai ales în aceste vremuri dificile”, au spus reprezentanții Hezbollah.

Saad Hariri a anunțat marți că demisionează din funcție în contextul amplelor proteste antiguvernamentale de la Beirut.

Acesta a fost acuzat de protestatari că a supravegheat corupția din Liban și că a ajuns într-un impas în ceea ce privește rezolvarea crizei.

Zeci de mii persoane au participat la proteste antiguvernamentale în Liban în ultimele două săptămâni, cerând reforme sistemice.

Citește și: Operaţiunea ‘Kayla Mueller’, numele de cod pentru uciderea lui al-Baghdadi

Tags: BeirutguvernHaririHezbollahLibanreforme
Categorii: Sinteze