Demisia unui secretar de stat portughez implicat într-un caz de corupţie

Publicat:

Secretarul de stat portughez al protecţiei civile a demisionat miercuri după deschiderea unei anchete asupra achiziţionării aparent frauduloase de material pentru prevenirea riscurilor de incendii forestiere, relatează France Presse, scrie agerpres.

Potrivit presei, secretarul de stat este considerat responsabil pentru comandarea la o societate apropiată Partidului Socialist a circa 70.000 de echipamente de protecţie împotriva fumului distribuite locuitorilor din regiunile cele mai afectate de incendii de pădure la un preţ mult superior celui al pieţei. Aceste echipamente declanşaseră deja un scandal când jurnaliştii au demonstrat, bazându-se pe imagini, că ele se consumă dacă sunt expuse focului.


Citește și : Rebelii houthi din Yemen ameninţă să lovească ‘zeci de ţinte’ din Emiratele Arabe Unite

Incendii devastează în fiecare vară pădurile Portugaliei, unde au făcut 100 de morţi în 2017, traumatizând ţara.

Demisia secretarului de stat socialist Jose Artur Neves “din motive personale” a fost acceptată, potrivit unui comunicat al givernului portughez.

Ministerul public a anunţat miercuri în acelaşi timp că a deschis o anchetă asupra suspiciunilor de “fraudă” şi “corupţie” în achiziţionarea sistemelor de prevenire a riscurilor de incendii de pădure, cofinanţată din fonduri europene.

Zeci de percheziţii au fost efectuate miercuri, în special, la Ministerul de Interne şi în sediile Protecţiei civile.

“Justiţia funcţionează. Guvernul este senin”, a declarat premierul socialist Antonio Costa, al cărui partid este favorit pentru alegerile legislative din 6 octombrie.

Citește și : Administraţia Trump revocă dreptul statului California de a-şi fixa propriile norme pentru noxele automobilelor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.