Demisii în lanţ după victoria lui Orban în alegerile din Ungaria

Publicat:

Gabor Vona, liderul partidului naţionalist Jobbik, şi-a anunţat demisia în urma rezultatului alegerilor parlamentare desfăşurate duminică în Ungaria, informează Reuters, potrivit agerpres.

Autoritatea electorală ungară informează că după numărarea a 85% din voturi se anticipează că Jobbik va avea doar 26 de locuri în viitorul parlament de la Budapesta, în timp ce Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, şi-a asigurat o majoritate de două treimi, cu 133 de parlamentari din cei 199. Socialiştii s-au plasat pe locul al treilea şi vor avea 20 de parlamentari.


Citeşte şi: Orbán Viktor câștigă fără drept de apel alegerile din Ungaria și își asigură al III-lea mandat de prim-ministru consecutiv

“Obiectivul Jobbik, de a câştiga alegerile şi de a forţa o schimbare în guvern, nu a fost atins”, a declarat Vona. “Fidesz a câştigat. A câştigat din nou”, a recunoscut el într-o conferinţă de presă. “Îmi prezint demisia. Mâine după-masă, consiliul Jobbik va planifica viitoarele obiective. (…) Ne-ar fi plăcut ca prezenţa mare la vot să ducă la un alt rezultat, dar aşa a decis poporul”, a mai spus liderul naţionalist.

În acelaşi timp, conducerea Partidului Socialist din Ungaria a demisionat după victoria formaţiunii de guvernământ Fidesz în alegerile parlamentare de duminică, informează Reuters.

“Ne considerăm răspunzători de ceea ce s-a întâmplat, am recunoscut decizia alegătorilor”, le-a declarat susţinătorilor şi ziariştilor liderul socialist Gyula Molnar.

Premierul Viktor Orban a obţinut al treilea mandat consecutiv: Fidesz va dispune de o majoritate de două treimi, cu 133 de parlamentari din totalul de 199, potrivit estimărilor autorităţii electorale ungare. Formaţiunea naţionalistă Jobbik va avea 26 de reprezentanţi în viitorul parlament, iar socialiştii doar 20.

Rezultatele anunţate de agenţia de presă ungară MTI după numărarea a 91,65% din voturi sunt următoarele: FIDESZ 48,64% (2.284.460 de voturi); Jobbik 19,69% (924.590 de voturi), Partidul Socialist Ungar 12,24% (574.918 de voturi); LMP 6,82% (320.491 de voturi); DK 5,52% (259.329 de voturi). 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.