Democraţia în Brazilia nu este ‘absolut deloc în pericol’ (ministru)

Publicat:

Ministrul brazilian al economiei, Paulo Guedes, a dat asigurări vineri că democraţia nu este “absolut deloc în pericol” în ţara sa, în pofida preocupării manifestate de apărători ai drepturilor omului, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Democraţia noastră nu este absolut deloc în pericol, cei care au pierdut spun asta (…) Suntem noi o ameninţare pentru democraţie fiindcă muncim din greu?”, a afirmat unul din oamenii forte ai guvernului preşedintelui de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, în cursul unei întâlniri cu reprezentanţii presei străine.


Citește și : Fostul preşedinte al Zimbabwe Robert Mugabe va fi înmormântat ‘în aproximativ 30 de zile’

La începutul lui septembrie, Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a vorbit despre “diminuarea spaţiului democratic” în Brazilia, în special prin atacuri asupra apărătorilor naturii şi ai drepturilor omului.

“Am observat o diminuare a spaţiului civic şi democratic, caracterizat de atacuri împotriva apărătorilor drepturilor omului, restricţii impuse activităţii societăţii civile”, a declarat Michelle Bachelet.

“Spaţiul democratic nu a fost niciodată atât de extins (…) Avem o democraţie dinamică, într-o ţară condusă în prezent de liberali pe plan economic şi conservatori pe plan politic”, a subliniat Paulo Guedes, fervent ultraliberal format la Şcoala de la Chicago.

“Înainte, exista o corupţie sistematică şi o mare intervenţie a statului în economie din cauza succedării guvernelor de stânga. Este ca şi cum în Statele Unite ar fi numai democraţi, nu şi republicani”, a adăugat el.

Întrebat despre ritmul lent al redresării economice după recesiunea istorică din 2015 şi 2016, cu o previziune de creştere de numai 0,85% pentru 2019, Paulo Guedes a aruncat vina pe guvernele precedente.

“Sunt întrebat unde este creşterea după opt luni de mandat? Suntem aici din cauza deceniilor de cheltuieli publice necontrolate (…) Creşterea este scăzută din motive structurale”, a răspuns ministrul care a sedus pieţele financiare promiţând încă din campania electorală o cură de austeritate şi o serie de privatizări.

Citește și : Jean-Marie Le Pen, inculpat pentru ‘deturnare de fonduri publice’

“Economia braziliană este ca o balenă lovită de o mulţime de harpoane. Suntem pe cale de a scoate harpoanele unul câte unul, prin controlul cheltuielilor, deschiderea economiei şi simplificarea fiscalităţii”, a adăugat el, prevăzând revenirea la o creştere economică susţinută spre sfârşitul mandatului prezidenţial de patru ani.

“Creşterea va reveni. Ştim că primul an va fi foarte dificil, al doilea ar urma să fie puţin mai bun, datorită reformelor noastre, ar urma să decoleze în cel de-al treilea şi să îşi ia zborul în al patrulea”, a afirmat ministrul, fără să ofere o previziune detaliată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.