X

Democraţii albanezi îl exclud din partid pe fostul preşedinte şi premier Sali Berisha

Partidul Democrat (PD) din Albania l-a expulzat marţi pe cel mai cunoscut dintre co-fondatorii săi, fostul preşedinte şi premier Sali Berisha, transmite dpa, potrivit agerpres.  

Presa de la Tirana a anunţat decizia după o şedinţă maraton a consiliului de conducere al PD, care s-a încheiat după miezul nopţii de luni.

Citește și : Politicienii germani se contrazic cu privire la vaccinarea obligatorie

Odată cu Berisha au fost excluşi alţi opt oficiali care contestau legitimitatea actualului lider al partidului, Luzlim Basha.

Lupta pentru putere dintre Basha şi Berisha s-a intensificat sâmbăta trecută, când mii de suporteri ai fostului şef al statului au luat cu asalt sediul PD. Ei nu au reuşit să intre în biroul lui Basha, deoarece accesul era blocat de uşi de securitate suplimentare. În final, poliţia i-a dispersat pe atacatori folosind gaze lacrimogene.

Sali Berisha a dominat scena politică albaneză în timpul tranziţiei către democraţie şi în următorii 20 de ani, reaminteşte dpa. Ca preşedinte, din 1992 până în 1997, a fost acuzat de conflictele din ţară, aproape de războiul civil.

Citește și : Ţara în care dacă râzi de măsurile anti-Covid rişti să ajungi la puşcărie

Basha i-a luat locul lui Berisha la conducerea PD în 2013, după demisia acestuia de la preşedinţia partidului ca urmare a unei înfrângeri electorale severe.

În septembrie anul trecut, Berisha a fost exclus din grupul parlamentar al PD, la iniţiativa lui Basha. Înainte de asta, Statele Unite i-au interzis intrarea fostului preşedinte din cauza unor acuzaţii de corupţie.

Tags: AlbaniaPDSali BerishaStatele Unite
Categorii: Diaspora