X

Democraţii americani, ‘profund preocupaţi’ de ingerinţe în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie

Congresul american ”pare să fie ţinta unei campanii” de dezinformare orchestrate din străinătate, au dat asigurări luni responsabili democraţi, declarându-se ”profund preocupaţi” de aceste eforturi care vizează, în opinia lor, alegerile prezidenţiale care vor avea loc în SUA la 3 noiembrie, relatează AFP, scrie agerpres.

Lidera democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi trei dintre colegii ei au comunicat această problemă directorului Biroului Federal de Investigaţii (FBI) Christopher Wray, în urmă cu o săptămână, cerându-i să-i informeze pe această temă pe membrii Congresului înainte de vacanţa parlamentară din august.

Citește și : China denunţă ‘CALOMNIILE’ venite din Marea Britanie

În mesajul lor, pe care au decis să-l facă public luni, ei menţionează ”ameninţări specifice, grave şi persistente”, dar nu sunt date detalii.

”Suntem profund îngrijoraţi, în special pentru că Congresul pare să fie ţinta unei campanii concertate de imixtiune străină, care are drept scop propagarea şi amplificarea informaţiilor inexacte pentru a influenţa activitatea Congresului, dezbaterea publică şi alegerile prezidenţiale din noiembrie”, au scris ei.

Serviciile de informaţii americane au acuzat Rusia că a intervenit în alegerile prezidenţiale din 2016 câştigate de Donald Trump, acuzaţie negată de Moscova.

Citește și : Zuckerberg asigură că nu are niciun acord secret cu Trump

Tags: congresFBINancy PelosiprezidenţialeSUA
Categorii: Știrile zilei