Analize ADN au scos la iveală istoria peşterii Denisova din Siberia, unde trei specii umane au trăit succesiv şi, uneori, chiar s-au intersectat într-un interval de aproape 300.000 de ani, într-un sit care a inspirat numele dat denisovanilor, o misterioasă specie umană dispărută între timp de pe faţa Pământului, relatează AFP joi, potrivit agerpres.
Primele rămăşiţe ale oamenilor arhaici de Denisova, grup înfrăţit cu cel al neanderthalienilor, au fost descoperite în 2010, într-o peşteră din Munţii Altai din Rusia.
Dintr-un singur fragment de falangă auriculară, paleontologii au reuşit să extragă ADN şi să secvenţieze un genom complet al speciei.
Cu excepţia fosilelor rare din această peşteră şi a unei mandibule găsite în Tibet, omul de Denisova nu a lăsat aproape nicio urmă care să-i confirme existenţa.
Faptul că omul de Denisova s-a încrucişat cu omul de Neanderthal a fost stabilit cu certitudine, după ce au fost găsite rămăşiţe fosilizate ale unui copil născut din uniunea lor.
Dar, în timp ce neanderthalienii au dispărut de pe faţa Pământului cu aproximativ 40.000 de ani în urmă, nu este cunoscut momentul în care denisovanii au devenit o specie extinctă şi nici ce înfăţişare ar fi avut aceştia.
Totodată, omul de Denisova s-a încrucişat cu Homo sapiens, omul modern, lăsând o parte din genomul său populaţiilor actuale din Asia de Est şi Papua Noua Guinee. Însă, şi în acest caz datele lipsesc, iar cronologia este neclară.
Citeşte şi: Şapte mitropoliţi greci au fost ATACAŢI cu vitriol
Un nou studiu genetic, publicat miercuri în revista Nature, oferă noi clarificări. În absenţa osemintelor, o echipă de oameni de ştiinţă a decis să extragă informaţii din solul aflat în interiorul peşterii Denisova.
Cercetătorii au colectat peste 700 de eşantioane de sedimente din diferite straturi şi au reuşit să extragă ADN mitocondrial (transmis de mamă). Aceste dovezi microscopice ale contactului uman s-au conservat datorită temperaturilor scăzute.
”Reuşită tehnologică”
Aceste date, asociate cu studii climatice, au făcut posibilă stabilirea unei cronologii în acest sit unic. Primii ocupanţi: denisovanii, în urmă cu aproximativ 250.000 de ani, ”într-o perioadă relativ caldă”, a declarat pentru AFP Elena Zavala de la Institutul Max Planck de Antropologie Evolutivă din Germania, autoarea principală a studiului.
Cu circa 190.000 de ani în urmă, când clima a devenit mai rece, a avut loc sosirea neanderthalienilor. Denisovanii au dispărut temporar, însă au revenit mai târziu şi s-au amestecat cu neanderthalienii. Cei doi ”verişori” ai speciei noastre s-au încrucişat astfel de-a lungul veacurilor, în funcţie de schimbările ecosistemelor.
Citeşte şi: Ministrul brazilian al mediului a demisionat! Este bănuit de implicare în mafia lemnului din Amazonia!
Este ”greu de spus” dacă cele două specii au convieţuit cu adevărat şi pentru cât timp, deoarece ”intervalele sunt foarte mari” între diferitele perioade de ocupaţie a peşterii, după cum a explicat coordonatoarea studiului.
Studiul indică faptul că o a treia specie umană, Homo sapiens, a sosit în acest sit în urmă cu aproximativ 45.000 de ani. Prezenţa sa era până de curând doar bănuită, după descoperirea unor unelte elaborate, neexistând însă dovezi genetice asociate.
Începând din acel moment, ADN-ul omului de Denisova a dispărut din cele mai recente straturi sedimentare. ”Avem pentru prima oară o dată care indică sfârşitul ocupaţiei peşterii de către omul de Denisova”, a spus Céline Bon, specialistă în paleogenetică la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris, care a salutat aceste concluzii.
Studiul ar putea oferi, de asemenea, informaţii despre perioada dispariţiei omului de Denisova din toate regiunile pe care le-a populat, a precizat Celine Bon, care nu a participat la această cercetare.
”Este o descoperire fascinantă, ca un film care prezintă cine este acolo şi în ce moment în acest sit cu o vechime de 300.000 de ani”, a declarat la rândul ei Evelyne Heyer, specialistă în antropologie genetică în cadrul aceluiaşi muzeu.
”Faptul că s-a reuşit să se detecteze toate aceste mici molecule de ADN în mijlocul unui amestec de pământ reprezintă o reuşită tehnologică”, a subliniat Evelyne Heyer, adăugând că aceasta reuşită deschide noi perspective de cercetare.
Pentru Céline Bon, cercetarea ADN-ului din sol ”oferă o speranţă” deoarece nu distruge nimic, spre deosebire de analiza genetică a osemintelor străvechi, care sunt extrem de fragile.