X

Departamentul de Stat american interzice majoritatea voiajelor în Cuba

Departamentul de Stat american a încetat să autorizeze, începând de marţi, voiaje în grup în Cuba – una dintre derogările cele mai folosite în vederea ocolirii interzicerii turismului american pe insula comunistă – şi şi-a justificat decizia prin susţinerea de către regim a Guvernului venezuelean, relatează Reuters potrivit news.ro .

Astfel, vapoare de croazieră şi de pasageri, dar şi avioane private şi aparţinând unor companii nu mai au dreptul să se ducă în Cuba.

Citește și : Protest anti-Trump inedit la Londra: Sculptură cu președintele american ca un copil aşezat pe o toaletă aurită, scriind mesaje (VIDEO)

”Cuba continuă să joace un rol destabilizator în Emisfera Vestică”, a denunţat, citat într-un comunicat, secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin.

”Aceste acţiuni vor împiedica dolarii americani să mai ajungă pe mâna armatei, serviciilor de informaţii şi serviciilor de securitate cubaneze”, a apreciat el.

După instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump, în 2017, Statele Unite şi-au multiplicat restricţiile impuse Cubei, punând astfel capăt în mod treptat unei destinderi amorsate de către Barack Obama în perioada 2014-2016.

Citește și : Noul preşedinte al Ucrainei cere UE să contribuie la încetarea războiului

Tags: barack obamaCasa AlbaCubaDonald TrumpStatele UniteSteven Mnuchinturismvoiajewashington
Categorii: Știrile zilei