Departamentul de Stat american validează exportul de arme către țările aliate din Orientul Mijlociu

Publicat:

Biroul Inspectorului General al Departamentului de Stat al SUA nu a identificat nereguli în ce priveşte vânzările de armament către Arabia Saudită, Iordania şi Emiratele Arabe Unite, a comunicat luni diplomaţia de la Washington, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Biroul Inspectorului General al Departamentului de Stat (OIG) a confirmat într-un raport final că Departamentul a acţionat în deplină conformitate cu legea’, se arată în comunicat.


Citește și: Se îngroașă gluma în Belarus (VIDEO)! Un protestatar a fost UCIS de un dispozitiv exploziv!

OIG ‘nu a identificat nicio neregulă în utilizarea de către Administraţie a procedurii de urgenţă disponibile în baza Legii privind controlul exportului de armamente (AECA) pentru a urgenta vânzarea de sisteme de apărare critice de 8 miliarde de dolari către parteneri cheie din Orientul Mijlociu’, adaugă textul menţionat.

Acesta precizează că ‘transferurile erau esenţiale pentru a întări securitatea în regiunea Golfului şi a aliatului nostru Israel împotriva creşterii puternice a agresiunii iraniene în 2019’.

Decizia Departamentului de Stat de a-i informa pe jurnalişti cu privire la raport este una neobişnuită având în vedere că acesta nu a fost încă făcut public.

Potrivit AFP, secretarul de stat Mike Pompeo a fost acuzat de abuz de putere după ce a recurs în mai 2019 la o obscură procedură de urgenţă pentru a debloca, în pofida opoziţiei Congresului, vânzări de arme în valoare de 8,1 miliarde de dolari către Riad şi alţi aliaţi arabi.

Congresul blocase aceste vânzări pentru a protesta faţă de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, atribuită de serviciile de informaţii ale SUA prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman.

Citește și: LOCKDOWN la Casa Albă: Trump a ieșit brusc din conferința de presă!

Potrivit Departamentului de Stat, raportul a mai descoperit că procedura de urgenţă de care administraţia Trump s-a folosit pentru a justifica vânzările de arme către aliaţii săi din Orientul Mijlociu mai fusese invocată de patru administraţii anterioare pentru a răspunde unor ameninţări critice la adresa securităţii naţionale.

‘Provocările şi probleme din regiune, din Golf, au rezultat în mod direct din agresiunea venită din Iran. Activităţile maligne ale acestuia de mai bine de un an au arătat de ce trebuie să luăm măsuri corespunzătoare’, a declarat un responsabil de rang înalt al administraţiei, citat de dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21 Judocanul Vadim Ghimbovschi (90 kg) a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI)...

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.