Un deputat bulgar demisionează, după ce a ameninţat un jurnalist că va rămâne fără job

Publicat:

O largă majoritate a parlamentarilor bulgari au votat miercuri în favoarea plecării din legislativ a colegului lor Anton Todorov (foto), acuzat că a ameninţat un ziarist care i-a adresat o întrebare “neplăcută”. Cererea de demisie a deputatului membru al partidului de guvernământ GERB a fost acceptată de parlamentul unicameral de la Sofia cu 153 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 11 abţineri, informează BTA, conform agerpres.

Întrebat, vinerea trecută, de gazda unei emisiuni televizate dacă decizia ultimului guvern interimar dinaintea alegerilor anticipate din primăvară de a aproba achiziţia de avioane de luptă suedeze Gripen s-a datorat unei “bande” care a complotat în culise, deputatul a ridicat tonul la jurnalistul în cauză, avertizându-l că s-ar putea să rămână fără job.


Reacţia sa a generat un val de indignare în rândul opiniei publice bulgare, val care a continuat în pofida scuzelor prezentate ulterior de Todorov – autor al unei cărţi în care vorbeşte tocmai de o anume “bandă”, la care făcuse referire şi ziaristul.

“Cer scuze ziaristului Viktor Nikolaev, telespectatorilor Nova TV şi tuturor media bulgare pe care le-aş fi ofensat prin apariţia mea de vineri”, a scris Todorov, dând asigurări că libertatea presei reprezintă pentru el o “valoare fundamentală”.

Miercuri, în timp ce parlamentul dezbătea demisia lui Todorov, zeci de ziarişti din presa electronică şi tipărită au protestat în faţa sediului guvernului de la Sofia în apărarea libertăţii presei, organizatorii, Asociaţia jurnaliştilor europeni, insistând că este vorba de un protest apolitic.

Demisia lui Todorov a generat o dezbatere încinsă în forul legislativ bulgar. Toma Bikov, din partea conservatorilor GERB, a afirmat că patronii de media sunt cei care fac presiuni asupra ziariştilor şi a evocat “un război cu scopul suprem de a demite un guvern ales în mod democratic”.

În schimb, Dragomir Stoinev, din partea Partidului Socialist, a apreciat că felul în care s-a comportat Todorov este ilustrativ pentru “modus operandi” al GERB. Todorov “şi-a dat jos masca şi toată lumea a văzut cum arată pe interior partidul (premierului Boiko) Borisov: o putere care subminează democraţia, unitatea naţională şi integritatea instituţiilor de stat”, a spus acesta.

În ce-l priveşte, Iordan Ţonev, din Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, a etnicilor turci, a calificat drept “oportună” demisia lui Todorov şi a menţionat că formaţiunea sa avertizează de doi ani împotriva propagării retoricii de ură din parlament în media de ştiri şi în societate în general.

Ca o ironie, Anton Todorov a notat că, odată plecat din parlament, se va întoarce la vocaţia sa dintâi, adică jurnalismul TV.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.