Deputaţi pakistanezi din opoziţie au depus o moţiune de neîncredere pentru demiterea premierului Imran Khan

Publicat:

Deputaţi pakistanezi din opoziţie au înaintat luni în parlament o moţiune de neîncredere ce vizează demiterea premierului Imran Khan, împingând acest stat din Asia de Sud mai aproape de o criză politică, transmite Reuters, potrivit agerpres

Parlamentul va începe dezbaterea moţiunii joi, iar votul urmează să aibă loc în termen de şapte zile.


Citește și : Zelenski se va adresa Parlamentului grec la 7 aprilie

‘Prim-ministrului îi încetează mandatul după ce pierde încrederea acestei camere’, a afirmat liderul opoziţiei, Shehbaz Sharif, dând citire textului moţiunii, într-o şedinţă televizată.

Depunerea moţiunii are loc într-un context în care Pakistanul se confruntă cu o nouă criză economică, iar guvernul condus de Khan contează pe Fondul Monetar Internaţional pentru a primi viitoarea tranşă dintr-un pachet de salvare de 6 miliarde de dolari care să suplimenteze rezervele valutare în continuă scădere.

Khan, în vârstă de 69 de ani, fost căpitan al echipei naţionale de crichet, a pierdut majoritatea parlamentară după o serie de plecări din partidul său, în timp ce o alianţă de partide de opoziţie îi cere demisia.

Khan a promis însă că va lupta pentru a rămâne în funcţie şi a spus că în spatele încercării de răsturnare a guvernului său se află o conspiraţie finanţată din exterior.

China este un susţinător vechi şi Pakistanul, un aliat tradiţional al Occidentului, s-a abţinut de la votul din Adunarea Generală a ONU care a condamnat cu majoritatea covârşitoare Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Aproape 20 de plecări din partidul lui Khan şi fisuri la partenerii săi de coaliţie l-au adus pe acesta în situaţia de a nu mai beneficia de majoritatea simplă de 172 de voturi necesară pentru a se menţine la putere.

Citește și : Germania pledează pentru o repartizare mai echitabilă a refugiaţilor ucraineni între statele din UE

În încercarea de a supravieţui, guvernul a anunţat că va oferi postul de prim-ministru al celei mai mari provincii, Punjab, unuia din partenerii din coaliţie.

Însă un alt partid din coaliţia de guvernare a decis să se alăture opoziţiei, care dispune acum de 168 de voturi.

Opoziţia şi analişti spun prim-ministrul nu se mai bucură de sprijinul puternicei armate pakistaneze – care stabileşte în mare parte cine guvernează -, ceea ce atât Khan, cât şi militarii neagă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.