Deputații APG REFUZĂ guvernul propus de Evghenia Guțul

Deputații APG REFUZĂ guvernul propus de Evghenia Guțul

Adunarea Populară a Găgăuziei a respins pentru a doua oară solicitarea bașcanului Eugenia Guțul privind învestirea noului Comitet executiv al autonomiei.

Potrivit președintelui APG, Dmitri Constantinov, deputații au atras atenția asupra faptului că în componența nominală a Comitetului executiv au fost admise mai multe nereguli, fapt ce împiedică examinarea subiectului, transmite Deschide.md.

Subiectul limbii încă nu a fost abordat.

Întrebat dacă problema ar fi necunoașterea limbii găgăuze de către unii candidați la funcția de membri ai Comitetului executiv, Constantinov a spus că subiectul limbii încă nu a fost abordat.

Anterior, APG a solicitat Eugeniei Guțul înlocuirea unor persoane din componența Comitetului din motiv că aceștia nu posedă limba găgăuză, fapt ce contravine legislației autonomiei. Drept răspuns, Ilan Șor a declarat că Constantinov și alți deputați din APG vor să includă în componența Comitetului rudele și amantele sale.

În timp ce deputații Adunării examinau subiectul, zeci de simpatizanți ai lui Evgheniei Guțul s-au adunat în fața APG, solicitând învestirea Comitetului executiv.

Citeşte şi: CEC a aprobat Programul calendaristic pentru alegerile locale

De menționat că reprezentantul fostului Partid „ȘOR”, Eugenia Guțul a obținut victorie în cadrul alegerilor bașcanului Găgăuziei din această primăvară. În turul II, aceasta a fost susținută de mai multe forțe din regiune, inclusiv de Constantinov, care după victoria lui Guțul a vizitat Tel-Avivul, unde a avut o întrevedere cu Ilan Șor.

Potrivit unui comunicat de presă publicat ulterior de APG, deputații din autonomie au anunțat sprijin pentru Guțul, iar Șor a promis că va investi în autonomie peste 500 de milioane de lei în următorii ani, inclusiv va construi un aeroport modern.

Tags: Adunarea Populară a GăgăuzieiDmitri ConstantinovEvghenia GuţulIlan ŞorŞor
Categorii: PoliticăȘtirile zilei