X

Deputaţii chilieni dau undă verde pentru destituirea preşedintelui Sebastian Pinera

Deputaţii chilieni au aprobat marţi o procedură de destituire lansată împotriva preşedintelui Sebastian Pinera pentru vânzarea controversată a unei companii miniere, realizată într-un paradis fiscal şi dezvăluită de ancheta internaţională Pandora Papers, relatează AFP, potrivit agerpres.

După această undă verde a Camerei Deputaţilor, controlată de opoziţie (83 din 155 de mandate), este rândul Senatului să se pronunţe cu un vot de două treimi – foarte dificil de obţinut – înainte de alegerile generale de la 21 noiembrie în care un nou preşedinte va fi ales şi parlamentul reînnoit.

Citeşte şi: Danemarca reintroduce certificatul de vaccinare – Black News

“A acţionat căutând beneficiul personal şi pe cel al propriei familii, utilizând informaţii la care avea acces datorită atribuţiilor sale de preşedinte”, a denunţat în cursul unei dezbateri începute luni dimineaţă deputatul socialist Jaime Naranjo, care a vorbit timp de 15 ore în care a citit un text de 1.300 de pagini, cerând “să se sfârşească cu impunitatea”.

“Vă rog, domnilor deputaţi, respingeţi această acuzaţie constituţională injustă şi inadmisibilă”, a declarat la rândul său avocatul preşedintelui, Jorge Galvez.

Sebastian Pinera, unul dintre liderii politici care apar în Pandora Papers, ancheta publicată de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ), a dezminţit orice conflict de interese în vânzarea companiei miniere unui prieten apropiat şi susţine că este “complet nevinovat”.

Preşedintele de dreapta, unul dintre oamenii cei mai bogaţi din Chile, estimează că a avut loc deja în 2017 “o anchetă aprofundată a ministerului public” şi că este “o afacere închisă de justiţie”.

Parchetul a precizat totuşi că faptele legate de vânzarea şi cumpărarea societăţii miniere “nu au fost în mod expres incluse” în decizia de neîncepere a urmăririi penale din 2017.

Potrivit unei anchete efectuate de media chiliene CIPER şi LaBot, membre ale ICIJ, compania minieră Minera Dominga a fost vândută omului de afaceri Carlos Alberto Delano, un prieten al şefului statului, cu 152 de milioane de dolari, o tranzacţie operată în Insulele Virgine britanice.

Plata tranzacţiei urma să fie făcută în trei vărsăminte şi conţinea o clauză controversată care condiţiona ultima plată de exigenţa “ca o zonă de protecţie a mediului să nu fie înfiinţată în zona de exploatare a societăţii miniere, aşa cum cer grupurile ecologiste”.

Citeşte şi: Persoanele în vârstă, vulnerabile şi dublu-vaccinate au început să moară de Covid din cauza scăderii imunității – Black News

Potrivit anchetei, guvernul lui Sebastian Pinera nu a protejat în cele din urmă zona unde era prevăzută exploatarea minieră, astfel că a treia plată din tranzacţie a fost efectuată.

În opinia deputatului Tomas Hirsch (Acţiunea umanistă, stânga), preşedintele Pinera “a împiedicat astfel ca o zonă unică de pe planetă să fie declarată rezervaţie naturală, numai pentru a-şi favoriza interesele personale”.

Tags: ChileConsorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ)Pandora PapersSebastian Pinera
Categorii: Știrile zilei