Deputaţii francezi înăspresc legea împotriva violenţelor sexiste şi sexuale

Publicat:

Deputaţii francezi au adoptat miercuri în primă lectură o versiune înăsprită a proiectului de lege împotriva violenţelor sexiste şi sexuale, după unda de şoc Weinstein, lege criticată însă pentru că nu sancţionează suficient abuzul împotriva minorilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Textul, care urmează să fie dezbătut în Senat, a obţinut doar voturile aleşilor partidului preşedintelui Emmanuel Macron şi ale aliaţilor săi apropiaţi.


Citeşte şi: Israelul a atacat din aer ţinte Hamas în Fâşia Gaza

Toate celelalte grupuri parlamentare au votat împotrivă sau s-au abţinut, deplângând faptul că guvernul a renunţat la instituirea unei ‘prezumţii a lipsei de consimţământ’ în cazul minorilor, care presupune că orice penetrare a unui minor sub 15 ani este considerată viol. O astfel de prezumţie, la care guvernul a renunţat de teama unei cenzuri constituţionale, era aşteptată de grupurile pentru drepturile femeilor şi ale copiilor după două cazuri recente, în care justiţia a considerat că fete de 11 ani şi-au dat consimţământul.

În locul acestei prezumţii, textul prevede introducerea în definiţia violului a unei protecţii speciale pentru persoanele sub 15 ani: noţiunile de constrângere şi surpriză, care constituie viol, ‘pot fi caracterizate prin abuz asupra vulnerabilităţii victimei care nu dispune de discernământul necesar pentru a consimţi aceste acte’.

Citeşte şi: Atac subtil la Trump: Democraţia din SUA este ameninţată de minciuni

Deputaţii au aprobat de asemenea crearea unei contravenţii pentru acte de hărţuire în spaţiul public, pasibile de o amendă imediată de minimum 90 de euro. Această nouă infracţiune, introdusă după scandalul Weinstein din Statele Unite, urmăreşte să sancţioneze comportamente şi afirmaţii sexiste, precum gesturi deplasate, comentarii asupra aspectului fizic, fluierături, priviri insistente sau obscene, urmărirea de la distanţă a unei persoane etc.

‘Este o noutate la nivel mondial. În Belgia, asta nu funcţionează pentru că trebuie să depui o plângere’, a declarat Marlene Schiappa, secretar de stat pentru egalitatea de gen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.