Deputaţii ruşi deschid calea către excluderea susţinătorilor lui Aleksei Navalnîi din alegerile legislative

Publicat:

Deputaţii ruşi au adoptat marţi în prima lectură un proiect de lege menit să le interzică membrilor unei organizaţii clasate drept “extremistă” să fie aleşi deputaţi, o măsură considerată că vizează mişcarea opozantului Aleksei Navalnîi, informează AFP, potrivit agerpres

În total de 293 de deputaţi au votat în favoarea acestui text, iar 45 au votat împotrivă.


Citește și : Poliţia britanică caută într-o pivniţă o victimă a unui criminal în serie

Organizaţiile susţinătoare ale lui Aleksei Navalnîi sunt în prezent în plin proces, Parchetul cerând ca ele să fie clasate drept “extremiste”, cu patru luni înainte de alegerile legislative din septembrie, pe fondul scăderii în popularitate a partidului aflat la putere, Rusia Unită.

Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie să fie adoptată în a doua şi a treia lectură de Duma de Stat, apoi să treacă prin Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului, etape care sunt în general o formalitate în instituţiile controlate de Kremlin. Deocamdată, votul în a doua lectură este prevăzut să aibă loc pe 25 mai.

De la începutul anului, autorităţile ruse şi-au înmulţit ofensivele judiciare împotriva lui Navalnîi şi a activităţii organizaţiilor sale, înainte de alegerile din septembrie.

Acest scrutin ar putea fi unul delicat pentru partidul Rusia Unită, afectat de indiferenţa alegătorilor săi, de stagnarea economică şi scandalurile de corupţie, chiar dacă Vladimir Putin însuşi rămâne popular, la peste 20 de ani de când a venit la putere.

Aleksei Navalnîi, el însuşi ineligibil din 2017, este în detenţie din ianuarie şi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar pentru fraudă ce datează din 2014 şi considerat de mulţi drept politic. Arestarea lui Navalnîi a avut loc când el s-a întors în Rusia după o convalescenţă de mai multe luni în urma unei otrăviri de care opozantul acuză Kremlinul.

Citește și : Peste 50 de migranţi au dispărut în valurile Mediteranei

Textul votat marţi interzice oricărei persoane implicate într-o “organizaţie extremistă” să candideze în alegerile legislative. Retroactiv, el vizează orice persoană care a ocupat un post de conducere într-o organizaţie cu cinci ani înainte ca aceasta să fie calificată drept “extremistă”, durată redusă la trei ani pentru simplii militanţi sau simpatizanţi.

Votul pe marginea acestui text a fost marcat de critici din partea unor deputaţi ai partidelor Rusia Justă şi cel Comunist, ale căror voturi sunt de cele mai multe ori conforme dorinţei Kremlinului. “Atât timp cât dispoziţiile constituţionale sunt încălcate (în acest proiect de lege), nici nu ştiu cum este posibil să fie discutat şi votat un astfel de proiect”, a denunţat Valeri Gartung de la Rusia Justă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.