Deputaţii ruşi interzic sarcina surogat pentru străini

Publicat:

Deputaţii ruşi au adoptat joi o lege care le interzice cuplurilor străine să recurgă la sarcina surogat, afirmând în special că vrea să îi “protejeze” pe copii contra familiilor LGBT+ şi a traficului de organe, relatează AFP, potrivit agerpres

În ultimii ani, autorităţile ruse au adoptat mai multe măsuri criticate pentru că ar fi îndreptate împotriva comunităţii LGBT+, interzicând, de exemplu, orice “propagandă” în favoarea relaţiilor “non-tradiţionale”.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

“Legea a fost adoptată. Sarcina surogat este interzisă pentru străini”, a salutat pe Telegram preşedintele camerei inferioare a parlamentul rus (Duma de Stat), Viaceslav Volodin.

“Acest lucru va împiedica traficul cu copiii noştri, îi va proteja pe cei mici de situaţii în care ar ajunge în cupluri LGBT sau ar deveni victime ale infracţiunilor, în special traficului de organe”, a dat el asigurări.

Amendamentele la Codul Familiei din Rusia, votate joi de deputaţi în a treia şi ultima lectură, precizează că sarcina surogat nu mai este posibilă acum decât dacă unul sau ambiţii părinţi care recurg la această procedură sunt cetăţeni ruşi.

Textul mai trebuie adoptat de camera superioară a parlamentului şi promulgat de preşedintele Vladimir Putin, ceea ce este în general o formalitate.

Până acum, în legislaţia rusă nu figura nicio menţiune la naţionalitatea părinţilor care pot recurge la sarcina surogat în Rusia.

Decizia survine la mai puţin de o lună după adoptarea unor amendamente care au extins considerabil zona de aplicare a unei legi care interzice “propaganda” LGBT+, în plină înăsprire a direcţiei conservatoare a Kremlinului care însoţeşte ofensiva militară din Ucraina.

De mai mulţi ani, Kremlinul se prezintă ca apărător al valorilor “tradiţionale” în faţa unui Occident descris ca decadent, această politică întărindu-se odată cu declanşarea operaţiunii ruse din Ucraina, denunţată de ţările occidentale.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

Legea privind interzicerea sarcinii surogat pentru străini este de asemenea adoptată cu mai puţin de o săptămână înainte de începerea la Moscova a primului proces asupra unui presupus caz de “trafic” legat de sarcina surogat.

Patru medici şi două mame surogat sunt în banca acuzaţilor şi riscă până la 15 ani de închisoare, în urma morţii unui bebeluş găsit într-un apartament din Moscova în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.