Deputaţii ruși nu mai trebuie să îşi facă publice veniturile şi averile

Publicat:

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului Rusiei) a adoptat miercuri un amendament conform căruia deputaţii nu mai trebuie să îşi facă publice veniturile şi averile, informează AFP, potrivit agerpres.  

Noua reglementare, care îngreunează combaterea corupţiei, va intra în vigoare la 1 martie. În loc de declaraţiile fiscale ale parlamentarilor, pe viitor se vor publica doar date statistice anonimizate.


Citește și : Armata ucraineană recunoaşte în cele din urmă că A PIERDUT Soledar

Textul mai trebuie aprobat şi de Consiliul Federaţiei Ruse (camera superioară), însă AFP apreciază că este vorba doar de o formalitate.

Mişcarea de opoziţie condusă de disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare de doi ani, a anchetat multă vreme îmbogăţirea unor parlamentari, miniştri şi înalţi oficiali, acuzând corupţia încurajată de regimul preşedintelui Vladimir Putin, reaminteşte agenţia. Opozanţii se bazau în special pe declaraţiile fiscale pentru a evidenţia diferenţa între veniturile oficiale şi nivelul de trai al celor vizaţi.

Citește și : Germania APROBĂ livrările de tancuri Leopard pentru Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.