Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

Publicat:

– Fostul ofiţer de poliţie Derek Chauvin a fost condamnat vineri la Minneapolis (Minnesota, SUA) la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd în mai 2020, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres

Judecătorul Peter Cahill a citit sentinţa în cadrul unei şedinţe care a avut loc la tribunalul din comitatul Hennepin, unde Chauvin a fost găsit vinovat în aprilie de un juriu pentru uciderea lui Floyd.


Citește și : Putin susține consolidarea dialogului cu UE

Moartea violentă a afro-americanului, la 25 mai 2020, în timpul unei operaţiuni a poliţiei din Minneapolis, un val de proteste şi revolte rasiale în SUA, nemaiîntâlnit de la asasinarea lui Martin Luther King, la sfârşitul anilor 1960.

Înainte de a pronunţa sentinţa, judecătorul Peter Cahilla subliniat că hotărârea sa se bazează pe fapte legate de un caz specific, individual, şi nu pe opinia publică. ”Nu se bazează pe emoţie sau simpatie”, a spus el.

Cu toate acestea, ”vreau să recunosc durerea profundă şi imensă pe care o simt toate familiile, în special familia lui Floyd, aveţi compasiunea noastră”, a spus magistratul.

Vineri, înainte de pronunţarea sentinţei, tribunalul din Minneapolis a ascultat declaraţii atât din partea familiei lui Floyd, cât şi a familiei lui Chauvin.

”La ce te gândeai, ce-ţi trecea prin cap, când aveai genunchiul pe gâtul fratelui meu?”, a întrebat fratele lui Floyd, Terrence.

Brandon Williams, un nepot al lui George Floyd, a declarat că familia sa a fost ”distrusă pentru totdeauna”.

Într-o declaraţie făcută la scurt timp după aceea, mama lui Derek Chauvin, Carolyn Pawlenty, a argumentat împotriva unei sentinţe lungi, spunând că aceasta “nu i-ar fi de folos lui Derek”.

”Fiul meu este un om bun”, a afirmat ea şi a adăugat, adresându-i-se direct: “Aminteşte-ţi că ai fost fiul meu preferat”.

Înregistrările video ale operaţiunii poliţiei, realizate de martori, au documentat modul în care Chauvin şi încă trei poliţişti l-au împins pe Floyd neînarmat la pământ.

Chauvin şi-a apăsat genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de nouă minute, în timp ce acesta implora să respire. Floyd şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit.

Ofiţerii îl arestaseră sub suspiciunea că a plătit un pachet de ţigări cu o bancnotă falsă de 20 de dolari.

Avocatul acuzatului, Eric Nelson, a insistat că acesta nu a făcut decât să urmeze procedurile poliţiei şi că moartea lui George Floyd s-a datorat unor probleme de sănătate combinate cu ingestia de droguri.

Chauvin a fost condamnat de un juriu, în aprilie, pentru omor involuntar de gradul doi, care se pedepseşte cu până la 40 de ani de închisoare; crimă de gradul trei, cu o pedeapsă maximă de 25 de ani; şi omor prin imprudenţă de gradul doi, care se pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare, detaliază EFE.

În ciuda verdictului de vinovăţie cu trei capete de acuzare, Chauvin a fost condamnat doar pentru cea mai gravă acuzaţie, conform legislaţiei actuale a statului Minnesota. Pedeapsa maximă pe care o putea primi conform legii era de 40 de ani.

Deoarece nu are condamnări anterioare, legea din Minnesota prevede că, în astfel de cazuri, pedeapsa pentru omor involuntar de gradul doi şi trei este de 12 ani şi jumătate.

Citește și : Un britanic a fost diagnosticat cu COVID-19 timp de 305 zile (VIDEO)

Cahill a avut libertatea de a impune o pedeapsă cuprinsă între zece ani şi opt luni şi cincisprezece ani pentru fiecare dintre aceste capete de acuzare.

Cele 199 de zile pe care Chauvin le-a executat deja în închisoare vor fi contabilizate ca fiind parte a sentinţei sale, a declarat judecătorul.

Procurorii ceruseră 30 de ani de închisoare, în timp ce apărarea sa ceruse eliberarea condiţionată.

Derek Chauvin a prezentat vineri “condoleanţe” familiei victimei sale.

”Din cauza unor probleme juridice nerezolvate, nu sunt în măsură să fac o declaraţie oficială în acest moment, dar, pe scurt, aş dori să transmit condoleanţe familiei Floyd”, a declarat fostul poliţist în vârstă de 45 de ani la audierea pentru pronunţarea sentinţei.

”Vor exista noi informaţii în viitor, care sper că vor fi interesante şi vă vor aduce linişte sufletească”, a adăugat el, în primul său discurs public de la moartea bărbatului de culoare care avea 40 de ani.

Potrivit AFP, acest caz nu se va opri aici: cei trei colegi ai lui Derek Chauvin vor fi judecaţi în martie 2022 pentru “complicitate la crimă” de către justiţia din Minnesota. În acelaşi timp, cei patru bărbaţi vor fi judecaţi şi în faţa unui tribunal federal, care i-a acuzat de “încălcarea drepturilor constituţionale” ale lui George Floyd.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.