X

Deschiderea oficială a parcului GagauziyaLand

Deschiderea oficială a parcului GagauziyaLand

Mai mulți oameni cu copii au fost filmați duminică, 18 august curent, înghesuindu-se la Congaz, unde a avut loc deschiderea oficială a primului parc de distracție și recreere așa de mare în Găgăuzia – GagauziyaLand. Totul a începutul cu discursul bașcanei Evghenia Guțul, însoțită de afiliații fugarului Ilan Șor, adunați toți în Blocul „Victorie”.

Presa locală a observat în zona de parcare peste 15 autocare și a presupus că oamenii totuși au fost aduși organizat. De asemenea, curțile din apropiere și trotuarele au devenit „parcări spontane” pentru acest eveniment, potrivit realitatea.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

În discursul său, bașcana a amintit ca de obicei despre impedimentele pe care le-a întâlnit în activitatea sa, dând de înțeles din nou că la mijloc s-ar afla actuala guvernare.

Amintim că, la sfârșitul acestei săptămâni, Blocul „Victoria” abia a revenit de la Moscova, unde și-au prezentat candidatul la alegerile prezidențiale, pe nimeni altul decât pe fostul socialist Vasile Bolea. Acolo a fost prezentă și bașcana. Separat, fostul președinte de țară Igor Dodon în aceeași perioadă a fost în Rusia.

Mai este de menționat că, în ajunul deschiderii GagauziyaLand, doar că la Comrat, a fost Dorin Recean. Prim-ministrul a participat la Ziua municipiului Comrat – eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 235 de ani de la prima atestare a orașului, unde a discutat cu producătorii autohtoni, meșterii populari și oamenii care au venit să celebreze istoria municipiului și tradițiile locale. Potrivit unui comunicat de presă, el a vorbit despre importanța modernizării localităților din Republica Moldova, menționând proiectele de infrastructură realizate deja în Comrat, cu suportul Guvernului.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

„Copiii noștri trebuie să trăiască într-o țară dezvoltată, într-o țară pașnică și prosperă. Pentru aceasta, în Comrat, Guvernul a realizat proiecte de infrastructură importante. Vom continua să investim în proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor. Mă bucur să văd și în Comrat oameni dedicați pentru o Moldovă modernă și europeană”, a spus oficialul.

Prin programul „Satul European”, în acest an, va fi extinsă rețeaua de alimentare cu apă.

Tags: GagauziyaLandRecean
Știrile zilei