
Oamenii legii au destructurat o rețea de distribuție a drogurilor pe teritoriul municipiului Orhei și ale altor localități din țară.
Citește și: Tragedia de la Boldurești. Fostul primar învinuit de moartea lui Mihăiță conduce cursa electorală locală
La începutul lunii ianuarie curent, polițiștii au inițiat o cauză penală pe faptul că un grup de persoane ar fi procurat, transportat și vândut substanțe narcotice și psihotrope. În urma desfășurării măsurilor speciale de investigație au fost obținute dovezi privind comercializarea de marijuana și hașiș, în cartierul Slobozia Doamnei din Orhei, de către un grup de femei.
Substanțele erau ambalate în pachețele, care erau vândute la prețul de 400 lei unul. La data de 13 mai au fost efectuate percheziții simultane la trei adrese ale persoanelor implicate. În urma descinderilor au fost depistate droguri (hașiș), un cântar electronic de înaltă precizie și bani în valoare de peste 18.000 de lei, proveniți din activitatea infracțională.
Două femei, cu vârstele de 43 și 37 de ani, din Orhei, au fost reținute. Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pentru 30 de zile.
Dacă vinovăția acestora va fi dovedită, acestea riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
This post was last modified on 19/05/2025 11:41 11:41