
People stand behind a police cordon as security authorities work at the crime scene where the former head of the highest court in Mexico's Guerrero state, Judge Edmundo Roman Pinzon, was gunned down in his car outside the Palace of Justice, in Acapulco, Mexico December 11, 2024. REUTERS/Javier Tinoco
Cel puţin cinci corpuri umane tăiate în bucăţi au fost descoperite joi la bordul unei camionete în statul Guanajuato din centrul Mexicului unde se desfăşoară un război sângeros între carteluri, potrivit autorităţilor, transmite AFP, conform stiripesurse.ro.
Potrivit guvernului local, cadavrele erau învelite în saci de plastic şi îngrămădite unele peste altele în spatele unei camionete abandonate, descoperită joi dimineaţă de poliţişti la Cupareo, în municipiul Salvatierra.
Vezi şi: VIDEO – Preşedintele României nu-l cruţă pe Călin Georgescu nici după intrarea României în Schengen
Numărul cadavrelor este estimat între cinci şi şapte, au declarat pentru AFP surse apropiate anchetei.
Potrivit imaginilor publicate de media locale, un mesaj scris pe o prelată în apropierea cadavrelor a revendicat masacrul în numele cartelului de traficanţi de droguri Jalisco Nueva Generacion (CJNG).
Acest cartel, unul dintre cele mai puternice din Mexic, poartă un război teritorial sângeros în Guanajuato împotriva mafiei locale Santa Rosa de Lima.
Guanajuato, un centru industrial prosper în care se află mai multe destinaţii turistice populare, este statul mexican care a cunoscut cele mai multe omucideri în 2023 (3.746, mai mult de 12% din totalul naţional), potrivit statisticilor oficiale.