X

Deşi are doar câteva cazuri de Covid, Beijingul ÎNCHIDE zeci de staţii de metrou

Autorităţile din Beijing au închis miercuri zeci de staţii de metrou pentru a restrânge deplasările şi a combate transmiterea COVID-19, chiar dacă oraşul de 21 de milioane de locuitori nu a raportat decât câteva cazuri de infectare zilnic, informează AFP, potrivit agerpres.

După ce timp de doi ani a reuşit să ţină pandemia sub control, China se confruntă în ultimele săptămâni cu cel mai grav focar epidemic de pe teritoriul său.

Citeşte şi: Bombardamentele ruse fac dezastru în Ucraina! Oraşul Lvov a rămas în beznă totală – Black News

Cea mai mare parte dintre cazuri sunt înregistrate la Shanghai, unde a fost instituit un lockdown în urmă cu mai bine de o lună. În capitala economică a ţării, toate persoanele testate pozitiv au fost trimise în centre de carantină, unde confortul şi condiţiile de igienă sunt deseori precare.

Locuitorii capitalei, unde miercuri au fost raportate 51 de noi cazuri, se tem ca oraşul lor să nu fie la rândul său vizat de un lockdown. Ansamblurile rezidenţiale unde au fost înregistrate contaminări sunt carantinate, iar rezidenţii nu pot părăsi clădirea.

În timpul vacanţei prilejuită de Ziua Muncii, perioadă în care chinezii călătoresc de obicei masiv, destinaţiile turistice au fost aproape goale. Restaurantele au interdicţie de a primi clienţi, iar rezidenţii au început să-şi facă provizii de alimente şi de produse de primă necesitate de teama unui lockdown.

Metroul din Beijing, a anunţat miercuri închiderea a circa 40 de staţii – echivalentul a circa 14% din reţea – multe dintre acestea aflându-se în proximitatea zonelor carantinate, potrivit platformei WeChat.

”Intrările şi ieşirile din staţii sunt închise… dar schimbarea (liniilor) poate fi realizată în interiorul staţiilor”, se menţionează în anunţ.

”Cred că oraşul este deja pe jumătate carantinat”, a declarat sub anonimat un locuitor din Beijing, care locuieşte într-un complex rezidenţial izolat de autorităţi.

”Nu există o dată la care vor fi ridicate aceste măsuri şi din ce în ce mai multe locuri sunt izolate”, a declarat el pentru AFP.

Un alt locuitor, în vârstă de 35 de ani, a explicat că-şi face cumpărăturile online pentru a evita să intre în contact cu angajaţii supermarketurilor.

Citeşte şi: Cum s-a înșelat Occidentul atât de catastrofal în privinţa Chinei – Black News

”Nimeni nu poate spune cu exactitate cât vor dura restricţiile… însă eu înţeleg raţionamentul”, a spus el.

Marţi, locuitorii din districtul Chaoyang, cel mai populat din capitală, au început o nouă serie de teste de depistare a coronavirusului care ar trebui să se finalizeze joi.

Între timp, aproape 5.000 de cazuri noi au fost recenzate la Shanghai, bilanţ în scădere după relaxarea anumitor măsuri.

Tags: BeijingChaoyangChinacoronaviruscovid-19lockdownShanghai
Categorii: Știrile zilei