Despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari cerute de familia unei australience ucisă în SUA

Publicat:

Familia unei femei din Australia, împuşcată mortal anul trecut de un ofiţer de poliţie american în oraşul Minneapolis, statul Minnesota, a deschis un proces civil în care cere despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Justine Damond Ruszczyk, în vârstă de 40 de ani, a murit după ce a fost împuşcată în abdomen, la doar câteva minute după ce sunase la 911 pentru a reclama o agresiune sexuală pe aleea din spatele casei, în iulie 2017.


Vezi şi: Incendiile de vegetaţie fac victime în Grecia. Cel puţin 50 de oameni au murit

Mohamed Noor, 32 de ani, care a împuşcat-o mortal pe Ruszczyk, a fost acuzat de ucidere din culpă şi omor prin imprudenţă şi procurorii au constatat că acesta a abuzat de autoritatea cu care era învestit pentru a recurge la forţă letală.

Noor, care a fost concediat după incident, a pledat nevinovat.

În procesul intentat luni, la tribunalul federal american din Minneapolis, sunt citaţi Noor, colegul acestuia, Matthew Harrity, oraşul Minneapolis, foşti şi actuali şefi ai poliţiei oraşului, potrivit Australian Associated Press.

În documentele depuse la proces se atrage atenţia că problemele Departamentului de Poliţie din oraşul american sunt sistemice.

“Justine a murit în pijama încercând să ajute pe altcineva”, a declarat John Ruszczyk, tatăl victimei, după intentarea procesului. ” Nu putem să permitem ca moartea ei să fi fost în zadar”, a spus el. “Pierderile pentru încălcarea celui mai important drept civil al lui Justine, dreptul la viaţă, sunt imense”, a subliniat el.

Citeşte şi: Hackerii ruşi au spart reţelele americane de electricitate (WSJ)

Procesul a avut ca intenţie “să trimită un mesaj inconfundabil acestor ofiţeri, oraşului Minneapolis şi Departamentului de Poliţie al acestuia că un astfel de comportament este greşit şi nu va mai fi tolerat”, a spus el.

“Singurul nostru instrument real este un verdict care să fie prea mare pentru a fi ignorat sau uitat’, a afirmat de asemenea tatăl victimei.

Moartea lui Justine Ruszczyk a dus la proteste şi la demiterea şefului poliţiei de la acea vreme şi a pus accentul pe comportamentul poliţiei în statul Minnesota, inclusiv în mai multe cazuri în care bărbaţi de culoare neînarmaţi au fost ucişi de poliţişti. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.