X

Destructurarea unui grup infracţional sârbo-croat care operează în Europa; 25 de arestări

Un grup infracţional sârbo-croat suspectat de sute de spargeri în toată Europa a fost desfiinţat în noiembrie anul trecut în cadrul unei operaţiuni conduse de o echipă de anchetă franco-spaniolă soldate cu 25 de arestări, a anunţat sâmbătă jandarmeria franceză, relatează AFP, potrivit agerpres

Grupul, format din aproximativ 60 de persoane, era extrem de bine structurat, cu o “funcţionare de clan, familială foarte integrată” de la echipe care comiteau spargeri (…), trecând prin spălarea de bani astfel obţinuţi, a explicat generalul Marc de Tarlé, şeful Biroului Central pentru Combaterea Delincvenţei Itinerante (OCLDI).

Citește și : Biden subliniază necesitatea respectării regulilor convenite pe Esplanada Moscheilor

Acesta a fost organizat în jurul unei familii care conducea echipe de infractori formate în special din copii ai familiei şi alţi fraţi cu presiuni puternice şi obligaţii ferme pentru a obţine rezultate, a precizat jandarmeria într-un comunicat.

Între iulie 2021 şi octombrie 2022, gruparea a acţionat în Europa şi a comis sute de spargeri în Franţa, Spania, Elveţia, Portugalia, Italia, Ţările de Jos, Germania, Belgia şi Austria cauzând prejudicii în valoare de “câteva milioane” de euro, potrivit jandarmeriei.

Citește și : Trei români au murit într-un grav accident petrecut în Slovenia

Tags: europaMarc de TarléOCLDIspargeri
Categorii: Diaspora