
Dosarul penal privind excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, cunoscut ca dosarul „Energocom”, la care a fost conexată cauza penală privind deținerea și utilizarea unui document medical fals, în care sunt vizați fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, în prezent deputat socialist, soția sa, Galina Dodon, și un medic, se află în continuare la etapa cercetării judecătorești, examinarea cauzei fiind aproape de final, potrivit Ziarului de Gardă.
Citește și: Instructor auto – cercetat de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență
Următoarea ședință de judecată este programată pentru data de 13 iulie, menționează sursa citată. Dosarul este examinat la Judecătoria Chișinău. În ședința de judecată din 18 mai 2026, instanța s-a pronunțat asupra „demersurilor înaintate de acuzatorul de stat”.
Reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) precizează că demersurile au fost înaintate în temeiul art. 375/1 CPP (completarea cercetării judecătorești, n.r.), aferent administrării unor probe noi din partea acuzării (pe episodul ce ține de excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu). Conform PA, demersurile au fost admise de instanță.
This post was last modified on 10/07/2026 18:35 18:35