Deținuților gravi bolnavi, le-a fost simplificată procedura de examinare medicală

Publicat:

Deținuților gravi bolnavi, le-a fost simplificată procedura de examinare medicală

Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la procedura de examinare medicală a deținuților grav bolnavi, pentru aplicarea liberării de la executarea pedepsei sau pentru înlocuirea, revocarea arestului preventiv. Documentul va garanta respectarea drepturilor și libertăților omului în instituțiile penitenciare.

Astfel, vor fi simplificate procedurile de constatare şi gestionare a cazurilor noi de boli grave sau care s-au agravat în timp și se oferă deținuților posibilitatea de a urma un tratament complex într-o instituție medicală civilă sau acasă, atunci când starea lor împiedică executarea pedepsei sau arestul preventiv. În acest sens, a fost exclusă dublarea comisiilor cu drept de decizie asupra prezentării pentru liberare, acest drept fiind atribuit exclusiv Consiliului la nivel de spital penitenciar.


Totodată, a fost actualizată lista bolilor grave, care împiedică aflarea persoanelor în detenție, printre care tuberculoza, boli ale sistemului endocrin, afecțiuni respiratorii grave și altele. La fel, au fost reevaluate gradele de gravitate a unor boli.

Îmbunătățirea cadrului legal este necesară în contextul în care, în ultimii cinci ani, s-a constatat că mai mult de jumătate din condamnații examinați au decedat în așteptarea unei decizii. În anul 2023, din patru persoane condamnate examinate, două au decedat până la pronunțarea deciziei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CRIMĂ cu sânge rece în Soroca. Principalul suspect a fost arestat

CRIMĂ cu sânge rece în Soroca. Principalul suspect a fost arestat Un bărbat de 30 de ani a fost arestat de polițiști, fiind bănuit de...

Rusia a îngheţat acţiunile Băncii Raiffeisen

Rusia a îngheţat acţiunile Băncii Raiffeisen Un tribunal rusesc a îngheţat acţiunile subsidiarei din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International, blocând practic vânzarea...

Banca Mondială acordă Republicii Moldova 40 de milioane de dolari

Banca Mondială acordă Republicii Moldova 40 de milioane de dolari Republica Moldova va beneficia de sprijin financiar în valoare de 40 de milioane de dolari...

Parlamentul NU poate interzice culte sau biserici

Parlamentul NU poate interzice culte sau biserici Igor Grosu, Președintele Parlamentului, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a spus că a fost discuție cu Vasile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.