X

Dezbatere la Praga asupra retragerii contingentului militar ceh din misiunea NATO în Afganistan

Moartea a trei soldaţi cehi din misiunea NATO în Afganistan într-un atac sinucigaş a declanşat o dezbatere în Republica Cehă cu privire la implicarea sa în ţara sfâşiată de conflict, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

“Nu trebuie să punem la îndoială angajamentele asumate faţă de alianţă”, a declarat ministrul de externe Jan Hamacek de la Partidul Social Democrat (CSSD) marţi pentru ziarul Hospodarske Noviny.

Citește și : Aeroportul internaţional din Frankfurt a fost redeschis după ce a fost evacuat parţial câteva ore

O retragere ar submina credibilitatea Republicii Cehe ca partener responsabil în cadrul alianţei de apărare, a spus la rândul său ambasadorul ceh la NATO Jiri Sedivy.

Partidul comunist (KSCM) a cerut mai înainte ca Praga să-şi retragă contingentul din misiunea NATO în Afganistan după atacul sinucigaş.

Conflictul armat din Afganistan durează de 17 ani fără o soluţionare, a declarat liderul KSCM, Vojtech Filip.

Comuniştii susţin guvernul minoritar al mişcării populiste ANO şi CSSD.

Prim-ministrul Andrej Babis, care a fondat ANO, a anunţat că îşi va întrerupe vacanţa de vară pentru a lua parte la serviciul funerar pentru soldaţii care au murit duminică.

Citește și : Rusia avertizează că aderarea Georgiei la NATO ar putea declanşa „un conflict teribil”

Miercuri, sirenele apărării civile vor răsuna 140 de secunde în toată ţara pentru a aduce un omagiu soldaţilor.

Treisprezece soldaţi cehi au murit deja în Afganistan. Republica Cehă a trimis 250 de militari pentru misiunea NATO de acolo.

Tags: Afganistanatac sinucigasCSSDKSCMNATORepublica CehăVojtech Fili
Categorii: Diaspora