Dezbaterea de evaluare a bilanţului Preşedinţiei României a Consiliului UE a început în Parlamentul European

Publicat:

Dezbaterea de evaluare a bilanţului Preşedinţiei României a Consiliului UE a început marţi, la 16.05 ora României, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, potrivit agerpres.

Premierul român Viorica Dăncilă este primul vorbitor, urmat de vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic.


Citește și : La primirea Maiei Sandu, Merkel a stat din nou pe scaun – VIDEO

Din partea grupului PPE va lua cuvântul Andrei Kovacev, vicepreşedinte al grupului, iar Garcia Perez Iratxe, noua lideră a grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), va vorbi în numele social-democraţilor din PE.

Din partea grupului Renew Europe, condus de Dacian Cioloş, va lua cuvântul eurodeputatul USR-Plus Dragoş Tudorache, iar belgianul Philippe Lamberts va vorbi în numele Verzilor.

Grupul Identitate şi Democraţie va fi reprezentat la dezbatere de vicepreşedintele francez Nicolas Bay, iar grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) a desemnat-o ca vorbitoare pe eurodeputata croată Ruza Tomasic.

Nu în ultimul rând, vor lua cuvântul Dimitrios Papadimoulis, din partea grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL), şi britanicul Jake Pugh, în numele grupului neafiliaţilor.

Citește și : Musonul face ravagii în Asia de Sud: cel puţin 180 de persoane şi-au pierdut viaţa!

Dezbaterea se va încheia cu ultimele luări de cuvânt ale vicepreşedintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic şi premierului român Viorica Dăncilă, care vor răspunde problemelor ridicate de eurodeputaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.