Dezbaterile privind Brexit-ul în parlamentul britanic, perturbate de militanţi ecologişti

Publicat:

Militanţi ai organizaţiei Extinction Rebellion au perturbat luni dezbaterile privind Brexit-ul în parlamentul britanic, pentru a atrage atenţia deputaţilor asupra crizei ecologice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În galeriile rezervate vizitatorilor, mai sus de băncile deputaţilor, circa doisprezece militanţi s-au dezbrăcat lăsând să se vadă sloganuri pictate pe corpurile lor, care făceau apel la ”o lege pentru justiţia climatică” şi care avertizau în legătură cu ”prăbuşirea ecologică”.


Citește și : Jens Stoltenberg cere Germaniei să respecte angajamentul privind contribuţia bugetară alocată NATO

Ei nu au reuşit să întrerupă dezbaterile, deoarece preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, i-a somat pe colegii săi să-şi continue schimburile de opinii. Dar activiştii au atras atenţia pe reţelele sociale, unde au fost distribuite imagini cu acţiunea lor.

”Suntem obligaţi să acţionăm astfel deoarece problema cea mai importantă şi cea mai urgentă a epocii noastre este ignorată în mod flagrant de guvernul nostru şi de media de la noi”, a declarat militantul Mark Ovland într-un comunicat transmis după acţiune.

Citește și : Judecătorul grec Linos-Alexandre Sicilianos, ales preşedinte al CEDO

”Este timpul ca politicienii să înceteze tergiversările şi să atace frontal criza ecologică, cum ar fi trebuit să procedeze de ani de zile”, a estimat un alt militant, Iggy Fox, care a denunţat ”risipa de timp şi de resurse” consacrate de către guvern dosarului privind Brexit-ul.

Militanţii au fost arestaţi în cele din urmă de către poliţie pentru ”atentat la pudoare”, potrivit agenţiei Press Association.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.