Dezvoltatorul ChatGPT îl dă în judecată pe Elon Musk

Dezvoltatorul ChatGPT a deschis un proces împotriva celui mai bogat om din lume, pentru a-l opri pe acesta din a obstrucţiona schimbarea structurii companiei, transmite News.ro.

„Acţiunile non-stop ale lui Elon împotriva noastră sunt doar tactici de rea-credinţă pentru a încetini OpenAI şi a prelua controlul asupra inovaţiilor AI de top în beneficiul său personal”, scriu cei de la OpenAI pe X, potrivit stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

În proces, avocaţii companiei susţin că atacurile lui Musk nu au alt scop decât acela de a perturba dezvoltarea companiei, care este văzută acum ca lider al industriei de inteligenţă artificială.

Avocaţii dau exemplul falsei oferte de achiziţionare a OpenAI pe care Musk a făcut-o în februarie, când miliardarul a oferit 97,4 miliarde de dolari.

Citește și: Ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său, declaraţi ‘persona non grata’ de către Rusia

Prin acest proces, OpenAI vrea ca lui Elon Musk să-i fie interzis să mai „întreprindă acţiuni ilegale şi nedrepte şi să fie tras la răspundere pentru daunele pe care le-a cauzat deja”.

Elon Musk, care s-a numărat printre fondatorii OpenAI, are propria companiei de inteligenţa artificială, xAI, care este deja evaluată la 80 de miliarde de dolari.

Tags: ChatGPT
Externe